Daniel Pancu, reacție şocantă după gestul uluitor care i-a adus cartonaşul roşu! A văzut că Louis Munteanu a leşinat: „Am crezut că e fără suflare”

Daniel Pancu a avut o reacție uluitoare după ce a făcut scandal în timpul partidei România U21 – Elveția U21, 3-1.

În minutul 27 al meciului din Giulești, Louis Munteanu a primit o lovitură cu piciorul în piept, din partea lui Luca Jaquez. Imediat după ce a văzut că arbitrul scoate doar cartonașul galben din buzunar, Daniel Pancu a pătruns pe gazon și a început să facă scandal. Pentru gestul său, selecționerul României U21 a fost eliminat.

Pentru România, au marcat Ianis Stoica (două goluri) și Umit Akdag, în timp ce unica reușită a oaspeților a fost semnată de Albian Hajdari.

Daniel Pancu, explicații după scandalul făcut la România U21 – Elveția U21, 3-1

Daniel Pancu susține că regretă reacția pe care a avut-o în timpul meciului din Giulești. Totodată, explică faptul că a avut impresia că Louis Munteanu a leșinat, după ce a fost lovit de Luca Jaquez.

„Mi s-a părut că Louis Munteanu e fără suflare. Mi s-a părut că e leșinat. Din unghiul meu am văzut o talpă în gât și am văzut arbitrul cu cartonaș galben. Gestul e incalificabil, îmi cer scuze, dar în momentul ăla am fost un milion la sută că a fost de roșu și nu știu dacă ar fi întors dacă nu intram pe teren.

Un gest necugetat, dar, în același timp, cred că a și ajutat echipa”, a declarat Pancu, citat de PRO TV.

Ianis Stoica, în al nouălea cer după „dubla” din România U21 – Elveția U21 3-1

„Mă uitam la cotele elvețienilor, nu știu cine le dă sumele alea, fabuloase. Azi nu au mișcat. Trebuie să fim mai respectați în Europa. Consider că suntem peste multe echipe din Europa, doar că ne trebuie puțin curaj. Au calitate, dar mi se pare că suntem peste ei. Înțeleg că e Elveția, dar România e peste. Louis Munteanu cred că e cel mai bun atacant român în momentul de față, eu mă bucur că am reușit să înscriu. Îmi place aici, e un stadion frumos, o echipă frumoasă, sper să intre în play-off. Tensiunea și-a spus cuvântul, a fost cel mai important meci pentru mine. Vin de la o echipă de play-out, consider că trebuie să fiu puțin mai respectat, nu e ușor să te impus la echipa U21. Consider că trebuie să fiu mai respectat și să se vorbească puțin mai mult și de mine. Când va fi momentul, voi pleca în afară. Am făcut alegeri, am fost scos din echipă din cantonament, nu am fost respectat. De asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, mă sunau să spun ce s-a întâmplat. Mi-am văzut de treaba mea. Nu am făcut nimic de capul meu, a fost o alegere înțeleaptă, mă simt foarte bine la Sibiu”, a declarat Ianis Stoica, la finalul meciului cu Elveția U21.

Publicat: 15 10. 2024, 22:28
Actualizat: 15 10. 2024, 22:31