Daniel Pancu, reverență în fața lui Mircea Lucescu. „Ar trebui clonat”. Fostul rapidist a dezvăluit care a fost meciul de fotbal care l-a făcut să plângă și cum a ajuns să joace cu numărul 1 pe tricou

Redactor:
Sorin Barbu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Pancu îl laudă pe Mircea Lucescu. Spune că este antrenorul de la care a învățat cele mai multe lucruri și ale cărui povețe l-au ajutat în viață. Fostul internațional a dezvăluit și care a fost meciul de la echipa națională la finalul căruia s-a închis într-o toaletă… ca să nu-l vadă colegii că îi curg lacrimile.

Daniel Pancu a jucat 27 de meciuri la echipa națională. Pe cel din anul 2003, cu Danemarca, îl mai visează și acum. Fostul jucător al Rapidului a marcat golul de 2-1, iar danezii au egalat în minutul 95 și în loc să mergem la EURO 2004 am căzut pe locul trei și nu am ajuns nici măcar la duelul de baraj.

„Cel mai supărat am fost după meciul cu Danemarca. M-am închis într-o toaletă și am început să plâng. Îmi aduc aminte că Bogdan Stelea ne încuraja pe toți: el mai trecuse prin momente grele”, a declarat, la TVR Sport, fotbalistul care a înscris 9 goluri în tricoul primei reprezentative.

„Mircea Lucescu ar trebui clonat”

Daniel Pancu a lucrat cu mulți antrenori foarte buni: Anghel Iordănescu, Victor Pițurcă, Vicente del Bosque, Mircea Lucescu. Unul dintre ei are un loc aparte în sufletul fostului internațional.

„Mircea Lucescu este antrenorul meu favorit. Este o somitate în materie de fotbal, dar am învățat de la el și multe lucruri legate de viață. Este o persoană care ar trebui clonată.

Și Vicente del Bosque mi-a lăsat o impresie foarte bună. Un antrenor fantastic. Știu că a spus că orice jucător este de vânzare, mai puțin Pancu. Când a venit la Besiktas eram aproape să plec la Șahtior, cluburile erau înțelese, dar am refuzat să semnez tocmai pentru că urma să lucrez cu Vicente del Bosque”, a mai spus Pancu.

Fostul jucător al Rapidului a povestit și despre cei patru ani fantastici de la Besiktas. A câștigat titlul chiar în anul în care clubul sărbătorea 100 de ani de la înființare. Și-a amintit și de momentul în care ziarele au scris despre „Pantera din Kadîkoi”. Pancu a intrat în poartă într-un duel cu Fenerbahce, iar Besiktas a câștigat confruntarea.

„Am fost 18 minute portar și am câștigat acel meci. După aceea se vindeau tricouri cu numărul 1 pe stradă. În ultimul an la Besiktas am jucat cu numărul 1 pe tricou, la propunerea președintelui. A fost mai mult o chestiune de marketing, pentru că nu am fost prea încântat să joc cu numărul 1 pe tricou”, a mai declarat fostul antrenor al Rapidului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×