Dănuț Lupu a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre posibilitatea ca Gică Hagi să preia postul de selecționer al naționalei României.
După decizia lui Edi Iordănescu de a părăsi naționala, FRF a început căutarea unui nou selecționer. Primul, de pe lista potențialilor selecționeri, este Gică Hagi.
Momentan, Gică Hagi nu a dat niciun răspuns la oferta făcută de FRF.
Dănuț Lupu susține că își dorește ca Gică Hagi să revină la cârma „tricolorilor”. Însă, totodată, atrage atenția la faptul că „Regele” nu va reuși să facă ceea ce a făcut Edi Iordănescu, la națională.
„Eu îmi doresc ca Hagi să preia echipa națională și să reușească să aibă rezultate. N-aș vrea ca Hagi să nu aibă rezultate la echipa națională. Trebuie să recunoaștem că n-avem o echipă strălucită. Avem nevoie de o minune să ne calificăm la Campionatul Mondial. E într-o situație foarte delicată.
Gică nu va reuși niciodată să facă ce a făcut Edi, cum oricare alt antrenor, care va veni după Hagi, nu va reuși să facă ceea ce face Hagi. Fiecare antrenor va avea amprenta lui asupra echipei naționale. Edi are meritul că a reușit să facă un colectiv foarte unit. Trebuie să recunoaștem că nici cu Edi nu am jucat uau, dar, totuși, am reușit să ne calificăm de pe primul loc, am trecut de grupe de pe primul loc.
La un moment dat, și Mircea Lucescu a vrut să fie antrenorul echipei naționale și să rămână și antrenor la echipa de club, dar nu au fost de acord. Nu cred că e normal să facă lucrul acesta, fiindcă, oricât de corect ar fi un om, un 10% tot ar influența echipa la care a antrenat”, a declarat Dănuț Lupu, în exclusivitate, pentru ProSport.
Gică Hagi a anunțat că va oferi un răspuns, în privința propunerii de a prelua echipa națională, după partida de duminică, pe care Farul o va disputa, de la ora 19:00, împotriva celor de la FC Botoșani.
„Nu știu, vom vedea. Vorbim de meciul cu Botoșani. După meciul cu Botoșani, cu siguranță voi anunța decizia pe care am luat-o. E un meci important. Hai să ne concentrăm și după meci veți auzi în ce direcție, dar, vă dați seama, că e un proiect important la Constanța”, a spus Gică Hagi, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER