Darius Olaru se retrage din naționala României la doar 25 de ani?! Gigi Becali dezvăluie decizia șocantă pe care mijlocașul FCSB o poate lua imediat: „Nu-l oblig, îi dau un sfat! De ce să-și bată Edi Iordănescu joc de el?”
Darius Olaru, mijlocaș central și căpitan al celor de la FCSB, s-ar putea retrage din naționala României la doar 25 de ani. Cel puțin asta sugerează Gigi Becali, care a dezvăluit și motivele din spatele deciziei șocante pe care mijlocașul o poate lua în următoarele ore. Patronul FCSB chiar a transmis că îl sfătuiește pe Olaru să îl refuze pe Edi Iordănescu pe viitor.
Gigi Becali aruncă bomba: se retrage Darius Olaru din naționala României la doar 25 de ani? Decizia șocantă pe care mijlocașul FCSB o poate lua în orice moment
Darius Olaru s-a aflat pe lista celor 26 de jucători convocați de Edi Iordănescu la naționala României pentru meciurile cu Belarus și Andorra din luna octombrie.
Căpitanul celor de la FCSB a început din postura de rezervă prima partidă, cea de la Budapesta, cu Belarus, iar Edi Iordănescu l-a aruncat în luptă tocmai în minutul 77, la scorul de 0-0, atât cât a indicat tabela și la final.
Având în vedere rezultatul dezamăgitor înregistrat la Budapesta, dar și forma bună pe care o traversează Darius Olaru, toată lumea se aștepta ca mijlocașul să înceapă din postura de titular confruntarea cu Andorra. Însă, duminică dimineața, în ziua meciului cu Andorra, FRF a anunțat că Darius Olaru a fost lăsat în afara lotului de Edi Iordănescu, din cauza unei accidentări pe care ar fi suferit-o la antrenamentul de sâmbătă seară.
A urmat o adevărată telenovelă în jurul mijlocașului. Mihai Stoica a răbufnit la adresa FRF după accidentarea lui Darius Olaru și a spus că nu a fost informat cu privire la potențialele probleme fizice ale fotbalistului. După meci, Edi Iordănescu i-a oferit replica lui Mihai Stoica și a spus:
Oli (n.r. Darius Olaru) călcat strâmb la antrenament, a fost în contact continuu cu noi, cu staff-ul medical. Nu am riscat cu el. Am considerat că e foarte important ca el să aibă ultimul cuvânt în ceea ce simte el. Cât timp nu a fost sută la sută, am preferat să nu riscăm”.
A urmat apoi o nouă reacție a lui Mihai Stoica. Managerul FCSB a lăsat de înțeles că Darius Olaru nu a fost accidentat:
„Mie mi-a sărit inima din piept când am văzut, pe cuvântul meu de onoare. Am crezut că e o accidentare gravă, dacă au dat comunicat. Și zic „bă, dar când oare s-o fi accidentat?”. I-am spus medicului „interesează-te, vezi”. M-a deranjat modul în care au pus problema. Să mă trezesc cu comunicate că e accidentat și el să nu fie accidentat, asta e chiar bătaie de joc”, a punctat Mihai Stoica, la Orange Sport.
După tot acest scandal izbucnit între FCSB și Edi Iordănescu, Gigi Becali a intervenit tranșant și a șocat pe toată lumea. Patronul FCSB a lăsat de înțeles că Darius Olaru s-ar putea retrage de la echipa națională. Mai mult, a transmis că îl va încuraja chiar el pe fotbalist să ia această decizie:
”Tu ce crezi, că eu hotărăsc? El să decidă. Din punctul meu de vedere – o să vorbesc cu el: „Băi, retrage-te!”. Nu-l oblig, îi dau un sfat. Nu ştiu dacă s-a supărat, că nu am vorbit cu el încă”, a declarat Gigi Becali, luni, în fața reporterilor.
„Și așa nu are nevoie de el!”. Darius Olaru a fost batjocorit de Edi Iordănescu, spune Becali
În continuare, patronul celor de la FCSB a adăugat:
„Şi aşa nu are nevoie de el. Decât să te batjocorească, să te trimită în tribune, de ce să te duci? Eu aşa aş face”.
În încheiere, Gigi Becali a spus că vrea să îl ducă pe Darius Olaru în Liga Campionilor, pentru a-i asigura fotbalistului un contract bănos în străinătate. În același timp, omul de afaceri vrea să încaseze 10.000.000 de euro pe căpitanul FCSB:
„Degeaba nu-l ia Edi, că-l duc eu în Liga Campionilor şi îl vând pe 10.000.000 de euro. Acum, că nu l-a pus Edi, îl pun 10.000.000 de euro.
Nu se pune problema să mai plece vreun jucător acum. Eu vreau Liga Campionilor, să-i fac sâc lui Edi”, a declarat Gigi Becali, luni, la palat.