Daum a ajuns la București! Germanul va primi un salariu uriaș din partea FRF

UPDATE: Antrenorul german Christoph Daum, în vârstă de 62 de ani, a ajuns astăzi la București și urmează a fi numit în cursul zilei de joi în funcția de selecționer al României, informează DigiSport.

Evident, dacă va fi votat de membrii Comitetului Executiv al FRF. Unul dintre aceștia, Florin Prunea, l-a contestat vehement pe Daum pentru trecutul său. Declarația poate fi citită mai jos.


Numirea lui Christoph Daum la naționala României este iminentă. Germanul în vârstă de 62 de ani este alesul lui Răzvan Burleanu pentru a conduce prima reprezentativă după plecarea lui Anghel Iordănescu.

ProSport a fost prima publicație din România care a anunțat, încă de duminică seară, că Daum este în tratative cu FRF.

Joi seară este programat un Comitet Executiv al FRF, moment în care președintele Răzvan Burleanu – omul mandatat de Comitetul Executiv de Urgență să negocieze –  va anunța numele noului selecționer și-l va supune la vot.

Jurnaliștii de la Bild au stat de vorbă cu Daum, dar tehnicianul nu a confirmat în mod oficial venirea în România: „Nu pot să comentez nimic până nu văd cerneala uscată pe contract”, a fost singura reacție a lui Daum.

Bild a aflat însă durata contractului și salariul pe care îl va încasa Daum în România. Este vorba despre o înțelegere valabilă pe doi ani, iar salariul anual va fi de 1,1 milioane de euro.

Daum ezită, încă, să accepte oferta FRF după ce în presa din România au apărut informații despre problemele pe care acesta le-a avut cu drogurile. În plus, Florin Prunea, membru în Comitetul Executiv, a declarat că lui Daum  „îi place doar să tragă pe nas”. Teoretic, Daum și Prunea se pot întâlni în ședințele de la Casa Fotbalului, atunci când viitorul selecționer ar trebui să prezinte Comitetului Executiv raportul de activitare.

„Am crezut că am depășit această poveste, nu vreau să încep să dau explicații din nou”, s-a confensat antrenorul unor apropiați.

Dacă va spune în cele din urmă „Da!” pentru a veni în România, Christoph Daum va deveni primul selecționer străin din istoria primei reprezentative. În trecut, naționala a mai avut 5 antrenori, Baratky, Vogl, Steinbach, Coloman și Ronay, care erau născuți, în Banat sau Transilvania, pe teritoriu considerat ca aparținând Austro-Ungariei înainte de Unire.

Publicat: 06 07. 2016, 13:12
Actualizat: 06 07. 2016, 13:16