„Daum e parașutat într-o lume total nouă! Continuăm așa și vom fi de râsul grupei!” Schimbările pe care neamțul trebuie să le facă rapid

This browser does not support the video element.

„Tricolorii” au început campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2018 cu un egal: 1-1 cu Muntenegru, pe teren propriu. Acesta a fost și primul meci al lui Christoph Daum pe banca naționalei României.

Mihai Stoichiță, fost antrenor la Steaua și fost selecționer al Armeniei (n. red. adversarul din următorul meci), spune că nu a înțeles mare lucru din ce a încercat să facă neamțul la jocul cu Muntenegru. Stoichiță afirmă că așezarea tactică a jucătorilor a fost defectuoasă, dar nu dă vina pe Daum: „A fost parașutat într-o lume total nouă pentru el!”

„A fost un joc haotic, debusolat total! Nu e de vină Daum, ci cel care îl sfătuiește să joace așa. Bicfalvi se călca pe picioare cu Stanciu, toți ne înghesuiam în centru. Nu a fost nici măcar o echipă reactivă. Nici contraatac nu am putut face, nu aveam cu cine face. Cred că Daum și-a dat seama că trebuie să facă altceva, nu se poate așa.

În primul rând trebuie schimbată așezarea în teren. Asta a fost prima problemă. Au fost unele zone foarte aglomerate și alte zone în care nu am avut niciun om. Trebuiau introduși doi jucători de viteză care să creeze panică în zonele laterale, lucru care s-au întâmplat cam târziu. Daum este parușutat într-o lume total nouă lui, senzația a fost că nu cunoaște bine jucătorii chiar dacă a urmărit multe meciuri. Dacă o să continuăm așa, o să fim de râsul grupei. Dacă mai facem un meci nul în următoarele două partide suntem ieșiți din calculele calificării”, a declarat Mihai Stoichiță la ProSport LIVE.

  • Așteptăm comentariile și sugestiile voastre pe live@prosport.ro.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro

 

Publicat: 05 09. 2016, 11:32
Actualizat: 05 09. 2016, 11:52