Daum, fără secrete! Cei trei români pe care a vrut să-i transfere de-a lungul carierei, driblingul lui Hagi pe care l-a „predat” la echipele sale și mesajul pentru tricolori: „Niciodată, sub nicio formă, nu renunțați!”

Daum, fără secrete! Cei trei români pe care a vrut să-i transfere de-a lungul carierei, driblingul lui Hagi pe care l-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul german Christoph Daum a devenit oficial noul selecționer al României, iar astăzi a acordat un amplu interviu site-ului oficial al FRF.

În vârstă de 62 de ani, Daum are în spate o impresionantă carieră de antrenor, în care a cucerit numeroase trofee, printre care și cinci titluri naționale, în Germania, Turcia și Austria, însă se află în premieră pe banca tehnică a unei reprezentative.

Mesaj pentru Chiricheș & Co: „Niciodată, sub nicio formă, nu renunța!”

Daum a semnat un contract pe doi ani, are drept obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2018 și spune că își dorește să producă schimbări importante la nivelul echipei reprezentative. „Avem nevoie de respect, reguli și disciplină”, a spus Daum în momentul prezentării oficiale iar acum le transmite public internaționalilor români primele trei „reguli”:

Cea mai importantă regulă este „tratează-i pe ceilalți așa cum vrei să fii tratat!”. Și cred că, dacă această regulă este aplicată, atunci se lucrează corect. A doua regulă ar putea să sune așa: „Nu întreba ce poate face echipa ta pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru echipă”, ceea ce înseamnă că trebuie să reușim să transformăm calitățile individuale în calități de echipă. Iar apoi aș mai spune: „Orice s-ar întâmpla, nu renunța niciodată!”. Exprimat în engleză ar fi: „Niciodată, sub nicio formă, nu renunța, treci peste, ocolește, treci prin, dar niciodată nu renunța!”. Sunt câteva afirmații-cheie, care au contat totdeauna pentru mine, pentru viața mea, pentru echipele mele, pentru jucătorii mei și care au condus la succes atât pe teren, cât și în afara lui, iar fiecare a putut să-și urmeze destinul cu responsabilitate„, spune Daum, citat de FRF.ro.

Cum să „ne dorim mai mult victoria”

Cunoscut ca un antrenor care reușește să scoată maximum de la echipele sale, Daum pune mare accent pe modul în care jucătorii săi privesc fotbalul, convins fiind că un meci de fotbal poate fi câștigat și în plan mental.

„Motivarea e adeseori un termen greșit înțeles sau utilizat. Motivarea nu e nimic altceva decât comunicare corect aplicată, ceea ce înseamnă ca în colaborarea cu ceilalți să stabilești obiective comune, cu care jucătorul să se identifice. Neapărat, jucătorul trebuie să găsească sens în aceste obiective. Doar dacă vede sensul obiectivelor, atunci acesta se va identifica sută la sută cu ele. Nu pot să fac un jucător sau pe altcineva să întreprindă ceva de care nu e convins, dar împreună putem concepe strategii, în plan mental, pentru că mentalul și tot domeniul gândirii și simțirii influențează în mod deosebit întâi succesul, apoi și trăirile pe care le am. Motivarea, în spiritul creării unei atmosfere în care fiecare să dea performanța maximă, în spiritul ajutării jucătorului să se concentreze sută la sută. Motivarea ca recunoaștere și găsire a sensului și a utilității, ceea ce înseamnă că motivarea trebuie să corespundă scopurilor, să aibă sens și să fie utilă. Pot să fac împreună cu dumneavoastră timp de un minut exerciții care cred că vă vor spori imediat motivarea”, consideră noul selecționer al României.


ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Transferurile „interzise”: Lăcătuș, Lupescu și Chivu

Contestatarii lui Daum au ca principal argument faptul că antrenorul german nu este un cunoscător al fotbalului românesc și va avea nevoie de un timp prea mare de adaptare, însă fostul pricipal de la Stuttgart, Leverkusen sau Fenerbahce demonstrează că e pus la punct cel puțin cu momentele de glorie ale fotbalului românesc, dar și cu cei mai importanți jucători care au îmbrăcat tricoul naționalei de-a lungul timpului.

Fostul campion din Bundesliga a dezvăluit că în timpul Campionatului Mondial din 1990 a încercat să-l transfere pe Marius Lăcătuș la FC Koln, iar ulterior, când o antrena pe Beșiktaș, a negociat cu Bayer Leverkusen pentru transferur lui Ionuț Lupescu. Un alt transfer la care Daum a visat, de această dată când o antrena pe Fenerbahce, a fost cel al lui Cristian Chivu. Fostul căpitan al naționalei se afla însă în plină ascensiune la AS Roma și nu a acceptat să plece din Serie A.

„A trecut mult timp de la primul meu contact cu fotbalul românesc, dar ne aducem bine aminte, cu toții, de meciul din Cupa Campionilor Europeni dintre Steaua București și Barcelona și de jocul cu AC Milan din 1989. 1986 și 1989 au fost anii în care am cunoscut mai bine fotbalul românesc, apoi, anii ’90, în care naționala României a fost una dintre cele mai bune din lume. Desigur, am urmărit toți jucătorii români atunci. Pot să vă spun că, în 1990, la Cupa Mondială, am fost în Italia și am încercat să-l conving pe Lăcătuș să vină să joace la FC Köln, pentru că era la momentul acela jucătorul pe care mi-l doream din naționala României. Dar aveați, desigur, și alți jucători extraordinari, care au influențat timp de un deceniu fotbalul mondial. Fotbalul românesc mi-e cunoscut de foarte mult timp și mi-a fost întotdeauna foarte apropiat […].

Mi-ar fi făcut plăcere să lucrez cu Cristian Chivu, dar nu l-am putut convinge să plece de la Roma. L-aș fi antrenat cu plăcere, cum vă spuneam, pe Lăcătuș, pe Niculescu, și au fost mulți jucători de top. Aproape că l-am adus pe Lupescu de la Leverkusen la Beșiktaș. Am fost în contact cu atât de mulți jucători… Sunt mulți, dar Gheorghe Hagi chiar a fost de excepție„, povestește Daum.

Un meci de legendă: România – Argentina 3-2. „Și astăzi se vorbește cu admirație despre acea partidă!”

Chirstoph Daum vorbește la superlativ de Generația de Aur a României și pare să-și amintească aproape în întregime echipa care scria istorie la CM 1994. Germanul spune că are vie în memorie victoria superbă obținută de tricolori în fața Argentinei, scor 3-2.

„[…] Jocurile extraordinare au fost, desigur, în anii ’90, când România a participat cu regularitate la Campionatele Europene și Mondiale. Îmi amintesc, de exemplu, de meciul împotriva Argentinei, care a fost unul extraordinar și care a fost, de fapt, partida turneului, despre care și astăzi mulți vorbesc cu admirație. Să amintești de un singur meci e greu, din nenumăratele pe care le-am văzut, pentru că există riscul să omit unele dintre ele. Din anii ’90 putem vorbi despre cel puțin 10 partide ale României care fac parte din momentele memorabile ale fotbalului mondial”

Cred că există foarte multe caracteristici, în primul rând calitățile tehnice. Sunt jucători care știu să te ia prin surprindere, care practică un fotbal atractiv. Cum spuneam, fotbalul românesc a influențat timp de un deceniu fotbalul mondial și prin mulți jucători extraordinari, indiferent că era vorba de Stelea, de Popescu, de Lupescu sau de Dorinel Munteanu, recordmanul selecțiilor la națională. Apoi Hagi, Răducioiu, Lăcătuș, Dan Petrescu. Toți aceștia au fost jucători de calitate, care au jucat în ligile de top ale Europei și care au adus o imagine pozitivă fotbalului din România”, consideră tehnicianul german.

Unicul Hagi și driblingul pe care Daum a ajuns să-l „predea” la echipele sale

Și pentru Daum, „Regele fotbalului românesc” este Gheorghe Hagi și recunoaște că l-a studiat pe fostul decar al naționalei în perioada în care era considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Mai mult, Daum a fost atât de impresionat de calitățile tehice ale lui Hagi încă a încercat să-și învețe jucătorii cum să dribleze ca mijlocașul român.

„Dacă vorbim despre jucătorii români, atunci este starul mondial Hagi, de la care am învățat multe trucuri, pe care le-am preluat și le-am predat mai departe. Renumita trecere a lui Hagi, când își depășea adversarul spre mijloc dinspre exterior, făcând o fentă spre exterior, iar apoi își trăgea piciorul spre interior, depășind apărătorul. I-am familiarizat și pe jucătorii mei cu acest truc renumit al lui Hagi, dar, desigur, că trebuie să ai abilitatea de a-l face, iar Hagi era născut cu el și, cu toate că era știut de toți, doar el putea să-l aplice cu succes. Aș spune și Dorinel Munteanu, care era un jucător cu spirit de echipă. El se punea întotdeauna în slujba echipei. Pe când Hagi era mai degrabă un lider și un solist, Dorinel Munteanu era un jucător absolut de echipă și un fotbalist de top”, mai spune Daum în interviul publicat de FRF.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×