Numit antrenor principal al României în urmă cu două zile, germanul Christoph Daum s-a pus deja pe treabă și a decis să rămână în țară pentru a urmări live primele partide oficiale ale sezonului.
Pe stadion la Astra – CFR și Steaua – Chiajna
Inițial, Daum urma să plece spre Germania, unde la finalul lunii e invitat să participe la un congres al antrenorilor, însă conform Dolce Sport, tehnicianul de 62 de ani a hotărât să-și amâne plecarea astfel încât să poată fi pe stadion la Supercupa României, Astra – CFR Cluj, pogramată să se dispute pe 16 iulie, dar și la finala Cupei Ligii dintre Steaua și Concordia Chiajna, ce se va disputa pe 17 iulie.
Abia apoi Daum va pleca spre germania, pentru a participa la congresul organizat în Fulda, pe 26 și 27 iulie.
Debut cu Muntenegru Primul meci al lui Christoph Daum pe banca tehnică a României va fi cel cu Muntenegru, care va deschide campania de calificare la Campionatul Mondial din 2018.
Partida va fi prima a tricolorilor după participarea la Campionatul European.
Obiectivul lui Daum este calificarea la CM 2018 dintr-o grupă din care mai fac parte Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Primul loc asigură calificarea directă la Mondialul din Rusia, în timp ce poziția a doua trimite la baraj.
România – Muntenegru se va disputa pe 4 septembrie, de la ora 21:45, la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER