Daum și Burleanu, criticați înainte de meciurile cu Armenia și Muntenegru! Ionel Ganea a atacat: „Nu putem să-l mai facem domn, chiar dacă își pune o cravată sau un costum pe el. Naționala era în primele 15 echipe ale lumii”

Într-o intervenție la emisiunea ProSport Live, Ionel Ganea a criticat actuala conducere a Federației Române de Fotbal, care a apelat la Christoph Daum pentru a conduce destinele naționalei. 

Naționala României este doar pe locul patru, în grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2018, cu șanse minime de a ajunge la turneul final din Rusia. Fostul tricolor, Ionel Ganea, i-a criticat pe Răzvan Burleanu și Christoph Daum pentru contraperformanțele din această campanie și le-a reamintit celor care conduc destinele fotbalului românesc că tricolorii au fost în primele 15 echipe ale lumii: „Nu știu dacă vom mai avea vreo șansă să ne calificăm. Sunt antrenorul și conducerea cu cele mai slabe rezultate din istoria României. Noi, românii, suntem de vină, chiar dacă el (n.r. Răzvan Burleanu) are sprijinul nu știu cărui politician din SRI. Uitați-vă în ce stare am ajuns noi ca națiune, în ce stare e sportul. Să vă dau următorul exemplu. La Liga 1 joci cu 14 echipe și la Liga 2 joci cu 20. Înainte, naționala era în primele 15 echipe ale lumii”, a declarat Ganea la ProSport LIVE.

Ganea a continuat pe același ton, iar președintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost vizat: „Pe ăla nu putem să-l mai facem domn, chiar dacă își pune o cravată sau un costum pe el. Anul trecut au stabilit în regulament că antreneze cu licența PRO și la divizia B, iar acum, pentru că vine an electoral, a schimbat din nou regulamentul și a zis că poți să antrenezi și cu Licența A la Liga 1. Atunci să schimbe regulamentul și la candidatura la FRF, să poată candida și femeia de serviciu. Să schimbe și chestia asta acum. Dacă ai pierdut meciurile, cum să te califici? Rezultatele de până acum sunt în defavoarea noastră”, a adăugat Ganea.

Situația României din grupă:

Meciurile rămase până la finalul preliminariilor: 

  • 1 septembrie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Danemarca – Polonia, România – Armenia (ora 21:45)
  • 4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan (ora 21:45)
  • 5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan (ora 21:45)
  • 8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)
Publicat: 29 08. 2017, 14:33
Actualizat: 29 08. 2017, 14:34