Federația Franceză de Fotbal a anunțat că meciul de sâmbătă se va disputa cu tribunele pline. Toate cele 70.000 de bilete puse în vânzare au fost epuizate.
Conform protocolului dintre FRF și forul francez, suporterii echipei naționale a României puteau beneficia de 7.000 de bilete pentru partida de pe „Stade de France”. Numai că același protocol specifica faptul că federația de la București ar fi trebuit să plătească tichetele solicitate în avans. Pentru a nu risca o gaură neagră, șefii FRF au decis să cumpere doar 700 de bilete, care au putut fi achiziționate până pe data de 25 august pe site-ul www.biletefotbalonline.ro la prețul de 44 de euro plus o taxă de curierat de aproximativ 15 lei. Decizia a fost înțeleaptă: s-au cumpărat 550 de tichete, restul fiind distribuite „familiei fotbalului”.
Vin și românii care muncesc în Franța? Oficial, România va avea astfel la Paris 700 de suporteri, care vor trebui să le facă față celor 70.000 de francezi din tribune. Totuși, așa cum s-a întâmplat mai mereu în ultimii ani, s-ar putea ca naționala condusă de Răzvan Lucescu să fie susținută și de românii care muncesc în Franța sau în zonele apropiate, care își pot achiziționa bilete direct de la Paris. Nu vor sta însă în același sector cu cei veniți de la București. Recordul a fost stabilit la meciul Spania – România (0-1), de la Cadiz, din 2006. Deși FRF vânduse aproape 500 de bilete, Chivu și compania au fost susținuți de câteva mii de fani români.
70 de fani români au fost la Budapesta la meciul cu Ungaria, însă contextul a fost unul special, marcat de conflictul dintre galerii din meciurile Steaua – Ujpest.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER