De ce a fost îndepărtat Hagi de la națională! Dumitru Dragomir a dezvăluit: „E în premieră ce zic! L-a jignit pe Mircea Sandu și el și ‘l-a curățat'”
Gică Hagi a fost îndepărtat din funcția de selecționer al României de către fostul președinte FRF, Mircea Sandu. „Regele” era pe banca tricolorilor în 2001, iar înaintea meciului tur cu Slovenia din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2002, între cei doi s-a iscat un conflict în holul hotelului unde era cazată delegația noastră.
„Hagi l-a jignit atunci pe Mircea Sandu. Sandu și-a ieșit din fire și el și ‘l-a curățat’ pe Hagi. E în premieră ce zic. Eu îl lăsam, nu-l dădeam afară”, a spus Dumitru Dragomir la Digi Sport.
- Hagi a ratat calificarea la CM 2002 după barajul cu Slovenia: scor 1 – 2 pe terenul advers și 1 – 1 la București.
Ex-conducătorul Ligii Profesioniste de Fotbal a continuat: „Hagi a venit în holul hotelului și a făcut gălăgie pentru că nu erau camerele pregătite. Conducerea a plecat de la aeroport cu o oră înaintea echipei. Noi am ajuns la hotel și ne-am dus la bar. Eram mulți oameni. Unii trebuiau să se ocupe de cazare pentru ca atunci când ajungeau jucătorii să fie totul în regulă. Ei doar să primească doar cheile, să nu stea prin holuri, înaintea meciului”. ”Hagi avea dreptate, dar a greșit când a folosit acel ton. Când Hagi și jucătorii au venit au mai stat o oră în hol. În loc să primească direct cheia, ei au stat și au mai completat foi. Iar Hagi și-a ieșit din fire. A țipat, a făcut urât. Chiar dacă se califica, Sandu îl dădea afară”.