Bogdan Mara, managerul sportiv al lui CFR Cluj și unul dintre apropiații lui Dan Petrescu, spune că negocierile dintre antrenor și FRF n-au picat din cauza banilor. Petrescu a vrut să antreneze în paralel naționala și pe CFR Cluj, însă Burleanu n-a fost de acord.
Dan Petrescu a fost prima opțiune în preferințele FRF pentru înlocuirea lui Christoph Daum. Între cele două părți s-au purtat negocieri timp de câteva zile, dar nu s-au încheiat cu succes. Pe de-o parte, CFR Cluj n-a vrut să-l lase să plece, deoarece echipa a fost construită în funcție de cerințele lui Dan Petrescu.
Totuși, oficialii clubului erau dispuși la un compromis: să-l lase pe Dan Petrescu să antreneze în paralel și echipa națională. Însă FRF n-a fost de acord. Bogdan Mara spune că discuțiile s-au oprit aici și nici măcar n-a ajuns la partea financiară:
„Nu s-a ajuns la discuția despre bani. Eu spun ce știu concret. Dan a fost în discuții cu clubul. Ar fi vrut să antreneze în paralele, și-ar fi dorit să ajungă la națională…”, a declarat Bogdan Mara la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER