De ce nu a fost invitat Gică Hagi la tragerea la sorți a EURO 2020! Ce spune consilierul lui Burleanu și replica UEFA + Ce ofertă a refuzat „Regele” din partea FRF
Gică Hagi nu a fost invitat la tragerea la sorți a EURO 2020, desfășurată la București. Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a încercat să ofere o explicație, dar directorul de competiții al UEFA a anunțat ce s-a întâmplat de fapt.
„Știm că România are nume mari, celebre în fotbalul european, dar am ales ca la tragerea la sorți să aducem numai reprezentanți ai campioanelor”, a declarat directorul de competiții al UEFA, Giorgio Marchetti, într-o conferință de presă.
La tragerea la sorți a EURO 2020 au participat glorii ale fotbalului mondial, cum ar fi olandezul Gullit, italianul Totti, spaniolul Casillas, francezul Desailly, neamțul Lahm, grecul Zagorakis, portughezii Ricardo Carvalho și Joao Mario, danezul Sivebaek, cehul Poborsky sau rusul Arșavin.
Gică Hagi nu a fost invitat la tragerea la sorți a EURO 2020. Ce spune consilierul lui Burleanu
Andrei Vochin, consilierul lui Burleanu, a comentat la Telekom Sport despre faptul că Gică Hagi nu a fost invitat la tragerea la sorți a EURO 2020. „Sincer să fiu, dincolo de probabilitatea foarte mare ca lucrurile să se întâmple aşa, aştept să aud şi din gura lui Gică Hagi…”, a spus acesta referindu-se la varianta lansată de presa turcă, conform căreia „Regele” a refuzat fiindcă FRF nu l-a sprijinit în privința academiei sale de fotbal: „S-a aflat că motivul pentru care Federația Română de Fotbal nu l-au chemat pe Hagi a fost problema academiilor de fotbal între cele două părți. Faptul că FRF nu a asigurat suficient sprijin Academiei lui Hagi a creat probleme între cele două părți”. Vochin a continuat: „Nu-mi vine să cred că așa e. Dacă, într-adevăr, lucrurile stau aşa, eu nu pot găsi niciun motiv plauzibil în momentul ăsta pentru o astfel de decizie. Eu tot cred că e o gafă de ceva, a cuiva, tot încerc să cred că e aşa ceva”.
Hagi a refuzat să fie amabasador EURO 2020
Oficialul FRF a anunțat că Hagi nu a vrut să fie ambasador EURO 2020.
„În primul rând, au fost ambasadorii Euro 2020, deci Miodrag Belodedici, Lucică Sânmărtean. Aşa am auzit, că şi lui Gică Hagi i s-a propus să fie ambasador, asta se întâmpla acum vreo 6 luni, 8 luni, pentru că Răzvan Mitroi m-a întrebat pe mine dacă pot să vorbesc cu Loţi Boloni pe tema asta. Cu Gică Hagi cred că a vorbit altcineva, eu am vorbit cu Boloni, dar era prins cu echipa de club şi n-a acceptat să vină. Mie asta mi-a spus la telefon până la urmă, nu mi-a dat un răspuns ferm. Dar ştiţi cum e Boloni, vreo 3 luni am dialogat, i-am trimis şi contractul, pentru a fi ambasador.
Aşa am auzit în momentul acela, că s-a discutat şi cu Gică Hagi şi nu ştiu ce motivaţie a avut în momentul acela, dar nu a intrat în proiectul acesta, de a fi ambasador”.