De ce nu stau în picioare explicațiile lui Edi Iordănescu. Eroarea tactică stupidă pe care a făcut-o selecționerul la meciul cu Elveția | ANALIZĂ

Naționala României a remizat miraculos la Lucerna, în fața Elveției, scor 2-2 în preliminariile Campionatului European din Germania 2024.

La capătul unui meci în care adversara a dominat copios echipa României, dubla lui Valentin Mihăilă, din minutele de prelungire, a mai salvat onoarea tricolorilor.

Chiar și așa însă, selecționerul Edi Iordănescu a fost pus la zid aproape fără milă, în primul rând din cauza așezării tactice a echipei noastre.

Eroarea tactică stupidă pe care a făcut-o Edi Iordănescu la meciul Elveția – România 2-2

El a preferat un sistem cu trei fundași centrali, explicând ulterior ce a vrut să obțină prin asta. „E un subiect complex. Pot să spun că am fost foarte conștienți de valoarea individuală a Elveției. Ne-am fi dorit să ne apărăm puțin mai sus și să avem și noi momentele noastre de atac pozițional. Am vrut să mai punem un fundaș central pentru a energiza linia de fund. Știam că Sorescu e improvizație la nivel de fundași. Nu a ieșit așa cum mi-aș fi dorit, nu am avut nici timp să pregătim, am fost pe drum. Nu e ușor, dar toate schimbările au fost pozitive și fotbalul ne-a răsplătit”, a declarat Edi Iordănescu, la Digi Sport.

Selecționerul și-a asumat o mare parte din vină, iar ProSport explică de ce tactica era sortită din start falimentului.

• Așezarea cu trei fundași centrali nu e neapărat învechită, așa cum o consider unii, ținând cont că era la modă cam acum 30 de ani, însă necesită o pregătire specială. E absolut imposibil să treci peste noapte de la o așezare cu patru fundași la una cu trei și să ai rezultate, fără a avea deja niște automatisme în sistem. Sub comanda lui Edi Iordănescu, România nu mai jucase niciodată așa și, în general, în istoria recentă a naționalei, cazurile folosirii acestui sistem au fost rare.

• Selecționerul s-a lăsat înșelat, probabil, de ideea că Drăgușin și Nedelcearu au mai jucat în acest sistem la Genoa, respectiv Palermo. La națională însă trio-ul de fundași centrali, Nedelcearu -Drăgușin – Burcă n-a jucat niciodată împreună, și prea puțin chiar și separat. Nedelcearu a fost mai mereu rezervă la națională, iar Drăgușin și Burcă au intrat în pereche abia de patru meciuri, în aceste preliminarii, din cauza accidentărilor lui Chiricheș.

• Să joci cu trei fundași centrali, în sistem nou, și cu un fundaș lateral improvizat, Sorescu, contra unui adversar de top e sinucidere curată. Experimentele se fac, de regulă, contra echipelor mai mici, sau măcar de același calibru, contra cărora ai șansa de a te redresa.

• Pe lângă așezarea deficitară din apărare, nici soluția mijlocașilor centrali n-a fost una inspirată. Screciu și Stanciu au împreună doar inițiala numelui. N-au jucat niciun minut în aceeași echipă, sunt compelt diferiți și nu poți spune nici măcar că sunt complementari. Ba, mai mult Screciu a fost debutant la națională. Nu neapărat că a jucat slab, că nu a făcut-o, dar nu te poți aștepta ca un copil să-ți redreseze corabia în cazul în care ia apă.

• Haosul din sistem s-a văzut și prin faptul că, în loc să împingă echipa sus, cei trei centrali au tras-o înapoi. Atunci când joci în așezarea aceasta, unul dintre centrali trebuie să iasă în întâmpinarea adversarului, să suplinească rolul unui mijlocaș, nu să țină echipa pe linia de 16 metri. Ai noștrii au stat toți acolo, mai aveau puțin și se călcau pe picioare unii pe ceilalți, dar tot jaloane au fost. Practic, mai mult s-au încurcat unul pe celălalt, decât s-au ajutat.

• Degringolada tactică s-a desăvârșit atunci când Burcă a ajuns fundaș stânga. Ok, avea dureri, nu mai putea fi expus pe centru, dar Burcă fundaș stânga, cu minimele sale calități tehnice, apucându-se să dribleze pe flanc, a fost ca și cum l-ai vedea pe Bănel Nicoliță tenor la Opera din Milano.

• Forța naționalei Elveției nu e linia de atac, ci linia de mijloc, cu Freuler – Xhaka – Zakaria – Shaqiri, toți jucători cu mare experiență, care au în jur de 50 de meciuri jucate în această formula, ei trebuiau blocați, ca să nu ajungă să-l servească pe Amdouni, deocamdată un puști de 22 de ani, care până la începutul acestor preliminarii jucase un meci la națională.

Selecționerul s-a grăbit să betoneze apărarea și a lăsat mijlocul dezgolit, cu Screciu și Stanciu, sprijiniți de Ianis Hagi și Florinel Coman, primul fără meci ca titular la națională de 18 luni, iar cel de-al doilea obișnuit să alerge înapoi doar eventual pentru a lua mingea, nu și pentru a bloca adversarii.

Concluzionând, inovația tactică a lui Edi Iordănescu a fost un fiasco total, România fiind salvată doar de inspirația rezervelor Moruțan și Mihăilă, care au întors soarta meciului pe valoare individuală, nicidecum pe sistem.

Nu spune nimeni că dacă am fi jucat în sistemul clasic am fi dominat Elveția, dar stategia aleasă a trimis din start echipa pe teren anchilozată și de elan, dar și de puținul curaj pe care îl avea. Norocul nu ni l-a putut lua însă nimeni.