De frică

Pe la începutul anilor ’80, Brazilia dădea din colț în colț, neputincioasă. Obținuse organizarea Mondialului ’86, dar arenele erau în paragină. FIFA a schimbat azimutul și a mutat teatrul de operațiuni în Mexic. A fost ultima înlocuire regulamentară permisă de la margine. De-atunci, toate au rămas cum se stabilise. FIFA și UEFA au sufocat, au stat pe capul organizatorilor, au presat premieri și guverne să‑și respecte cuvântul. E exact motivul pentru care alegerea Bucureștilor ar trebui să ne bucure. Se va înălța, în fine, un stadion. De frică!!! Fie și în primăvara lui 2012, în buza finalei, cum estimează expertul imobiliar Mitică Dragomir. Oricum, să nu ne mai prefacem sărăntoci. Bani au fost, sunt și vor fi, chiar dacă recesiunea nu se va înmuia într-un an, doi. A lipsit doar biciul. Ceaușescu a râmat Bucureștii câțiva ani și ne-am ales cu zeci de kilometri de metrou. De 20 de ani, aceiași specialiști se screm să finalizeze nici 3 km de tronson în Bucureștii Noi. Chestie de priorități. Borduri, reasfaltări, alea, alea.
Poate că Marian Iancu are dreptate când etichetează drept „o bucurie măruntă“ alegerea Capitalei gazdă a finalei C2. Bucureștii vor trăi intens doar trei-patru zile. Suporterii lui Liverpool sau ai Marsiliei vor bea bere, se vor încăiera, dar nu vor pleca spre casă și cu stadionul.