De la FRF, fără număr! Federația a aprobat un buget imposibil de cheltuit pentru meciurile cu Ungaria și Turcia! CALCULE

Comitetul de Urgență a aprobat cheltuieli în valoare de 900.000 de euro pentru meciurile de acasă cu Ungaria  și cu Turcia. Suma este echivalentă cu bugetul unui club mic din Liga I sau cu al Federației Române de Gimnastică.

ProSport a simulat un calcul estimativ, pe capitole majore de cheltuieli. Bugetul aprobat este exagerat.

Pe cât sunt de importante, pe atât sunt de costisitoare. Federație Română de Fotbal nu se uită la bani când vine vorba de meciurile cu Ungaria și cu Turcia din preliminariile CM 2014, dovadă fiind bugetul aprobat ieri de Comitetul de Urgență al FRF pentru organizarea celor două jocuri: 900.000 de euro. Ținând cont că este o „dublă” care are loc în România, fără să necesite costuri ridicate de transport cu aeronave charter, suma este exagerată.
„Nu putem detalia costurile, pentru că documentele sunt confidențiale. Dar trebuie să țineți cont că vorbim de două meciuri cu grad ridicat de risc, în care vom aveam 800-900 de stewarzi. Mai sunt costuri cu tipărirea biletelor, cu transportul, cazarea. Apoi tot ce înseamnă VIP, și loje, și spațiul VIP, și un cort special în spatele Tribunele a II-a. Servicii înseamnă și UTI, și întreținerea stadionului, și curățenie. Sunt multe categorii, iar la meciul cu Turcia avem dublă producție”, a declarat pentru ProSport ofițerul de presă al FRF, Paul Zaharia.

25 de lei pe oră pentru un steward
Cum 900.000 de euro este o sumă enormă, pe care nici măcar nu îndrăznesc să o viseze oamenii din fotbalul juvenil de la noi, ProSport a făcut un calcul simplu pe categorii majore vizavi pentru a arăta unde se se duc banii din bugetul FRF. Din start au fost eliminate costurile cu brigada de arbitri, care sunt suportate integral de FIFA. Toate celelalte chletuieli au fost estimate și rotunjite în favoarea FRF. Iată cum ar arăta disecate cele mai importante:

1. Chiria stadionului. După refacerea gazonului, primăria a anunțat, pe circuit închis, că vrea să ridice plafonul pentru un meci la 50.000 de euro. Decizia nu a fost validată, dar ProSport a luat-o în calcul ca atare.

2. Stewarzi. Informație primită de la una din firmele cu care a lucrat FRF: se plătește 25 de lei pentru un agent, pe oră. Cum un meci este echivalat la șase ore, înmulțit cu 900 de stewarzi reiese o sumă de 135.000 de lei (30.000 de euro) per meci.

3. Cateringul la VIP. Meciurile se vând ca pachet, așa că prețul este altul față de cel luat pe eveniment singular. Chiar și așa, 25 de euro de persoană este o sumă acceptată de toate firmele de specialitate contactate ieri de ProSport. La 3.000 de persoane care au acces la sectorul VIP pe timpul unui meci rezultă 75.000 de euro de meci.

4. Producția TV. FRF va suporta eventual doar producția  suplimentară pentru turci, în România aceasta fiind asigurată de Antena 1. Costul maxim, la nivel de Champions League, este de 60.000 de euro.

Concluzie. Chiar și exagerând cheltuielile, nu iese un total mai mare de 560 de mii de euro. FRF are însă propriile calcule. Să nu uităm că la Cupa Mondială din 1994, din SUA, devizul doar pentru rufele spălate s-a ridicat la câteva zeci de mii de dolari!

Speră să-și scoată banii din bilete
FRF speră ca, la partidele din septembrie, contra Ungariei și Turciei, Național Arena să fie plină, astfel reușind să acopere costurile pentru organizarea lor din vânzarea biletelor. Până acum însă, planurile lor par a fi date peste cap, doar 20.000 de tichete fiind achiziționate de suporterii naționalei. Se așteaptă însă la un interes mai mare pentru ambele partide, dar la începutul lui septembrie. De partea cealaltă, suporterii Ungariei și-au anunțat prezența la meci în număr de 2.000. Deplasarea acestora se va face cu trenul, în ziua partidei. (Sorina OPRIȚESCU)

Publicat: 27 08. 2013, 13:12
Actualizat: 27 08. 2013, 13:13