De la Hristo la Antic

Meciul dracului. Nimic nu se compară cu o întâlnire cu sârbii. Acel 4-6 cu plavii din ’77, luat la bani mărunți de ProSport acum câteva numere, nu e decât un episod dintr-un­ serial care l-ar face să plesnească de ciudă până și pe Hitchcock, maestrul suspansului. Dintotdeauna au fost arțăgoși, fâșneți, alunecoși, fuduli, nu știi de unde să-i apuci. Motivul pentru care Pițurcă s-a gândit și s-a tot răzgândit și n-a mai fost de acord cu propriile-i păreri de la o lună la alta. Ba era Serbia favorită, ba nu era. Poate să doarmă liniștit, paradoxal a avut dreptate în ambele variante. În ultimele zile și-a schimbat discursul mai degrabă din diplomație, doar ca să dea mai bine la imagine și să nu facă irespirabil aerul cantonamentului. A plonjat în stereotipul „îi luăm cu fulgi cu tot din start”. Dialogul spumos de pe site-ul Fiorentinei dintre cocoșii Mutu și Kuzmanovici nu avea de ce să-l pună în gardă. Selecționerul știa de mult că sârbii vor veni la Constanța zgândăriți numai de mirajul victoriei. Antic e mieros, amicul nostru, al tuturor, și prietenul pe viață al lui Hagi, dar și lui îi plouă în gură tot după cele trei puncte. Măcar până să se încingă meciul, Antic e politicos, curtenitor și parcă n-ar fi semne, după antecedente, c-ar pica în patima neamului prost cu poalele în cap precum Hristo Stoicikov, care-l sufoca pe Hagi cu pupăturile tot la briza mării.