Fostul mijlocaș al CFR-ului, Ciprian Deac, a bifat doar șapte meciuri în ultimele șase luni la Schalke, dar spune că e apt fizic și psihic pentru a fi pe teren din primul minut cu Bosnia. Deac mizează pe pofta de gol a lui Mutu pentru o victorie sâmbătă.
Sunteți gata pentru meciul cu Bosnia? Da, avem o mare dorință de victorie și suntem foarte motivați. Cred că acesta e atuul nostru. Nici nu ne gândim la un eșec cu Bosnia, eu vreau să facem șase puncte cu Bosnia și Luxemburg.
Multă lume a contestat selecția ta, ținând cont că nu ai mai jucat de mult timp… Au dreptul să facă acest lucru, au dreptate să conteste selecția mea. Dar eu sunt foarte pregătit atât fizic, cât și psihic. Voi demonstra pe teren că merit să fiu la națională.
Va conta revenirea lui Mutu? Da, foarte mult. Are mare valoare, poate să facă singur diferența. Am văzut și că e în formă, a dat gol etapa trecută.
Magath a fost demis, Rangnick e noul tău antrenor. Prinzi echipa de acum înainte? Am vorbit cu colegii și mi-au spus că el pune accent pe jucătorii tineri. Sper că voi începe să joc, fiindcă îmi doresc foarte mult acest lucru. Sper să fiu pe teren cât mai repede, să mă duelez cu Chivu pentru sferturile Ligii.
Apropo, ce spui de CFR? Are șanse să prindă cupele europene? Sincer, e foarte greu. Sunt multe echipe în fața ei, e greu să prindă chiar și Europa League. Asta e, nu poți an de an să fii în fruntea clasamentului. 4 meciuri a evoluat Deac în Bundesliga din 28 septembrie 2010 și până acum
3 partide a bifat mijlocașul pentru nemți în Liga Campionilor în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER