Deac: „Mă așteptam să plec”

Mijlocașul campioanei CFR Cluj, Ciprian Deac, a fost lăsat acasă de către selecționerul Victor Pițurcă. Jucătorul a plecat din baza de la Mogoșoaia și se pregătește acum de vacanță.

Ai fost dezamăgit de această veste?
Nu. Sunt puțin trist, atâta tot, pentru că orice jucător își dorește să participe la o astfel de competiție, iar eu am fost foarte aproape. Nu sunt supărat, și într-un fel chiar mă bucur că, după doi ani, am și eu parte în sfârșit de o vacanță adevărată.

Te așteptai să fii lăsat acasă?
Da. Am ascultat conferința de presă în care domnul Pițurcă a declarat că m-a chemat la națională mai mult ca să mă obișnuiesc cu atmosfera, cu băieții. Apoi știam că sunt doi jucători la care va trebui să renunțe. Nu mi-am făcut speranțe pentru că știam că am șanse minime să merg la Euro.

Supărat?
Nu, cum să fiu? Nu am cum să fiu supărat pe nimeni. Le voi ține pumnii băieților din fața televizorului și sunt sigur, așa cum sunt și ei, că vor face o figură frumoasă la Euro și se vor întoarce cu fruntea sus.

Nu vei fi în tribună?

Nu. Am decis să rămân acasă. Am tot fost plecat în ultima vreme și vreau să profit de această vacanță, mai lungă, să stau cu familia.

Publicat: 27 05. 2008, 01:36