România a pierdut cu 3-1 în Grecia și șansele unei calificări la CM din Brazilia sunt mai mult teoretice. Cu toate acestea, Dumitru Dragomir își păstrează încrederea în națională. Mai mult de atât, fostul șef de la Ligă spune că ar fi foarte greu ca România să nu obțină calificarea, dar are și câteva condiții în care acest lucru se va întâmpla: „Pițurcă să nu facă multe schimbări”
Dragomir: „Pițurcă nu trebuie să îi scoată pe Torje și Tănase”
„S-au făcut greșeli personale, echipa a jucat prost. O să vedeți însă că naționala se va califica. Pițurcă nu trebuie să îi scoată pe Torje și Tănase. Eu le-aș da drumul acasă, i-aș duce la filme, nu aș face niciun antrenament până marți. Niciun fel de presiune pe echipă, televizoarele și telefoane închise, să facă doar un antrenament tactic. Va fi o nenorocire dacă oamenii vor începe să îi fluiere. Presiunea este extraordinar de mare. Rezultatul a fost rău, dacă mergeam acolo, mă îmbolnăveam mai rău”, a declarat Dragomir la Dolce Sport.
Dragomir anunță un meci mare al naționalei: „Dacă nu sunt multe schimbări, îi măcelărim”
„Poate că e bine că nu mai joacă Bourceanu și Lazăr. Pițurcă îi face de așa natură încât câștigă cu 2-0. Grecia este echipă pe care să o bați ușor cu 2-0. Mitroglou, dacă pui om lângă el, își dă cu stângul în dreptul. Eu am o mare încredere, e greu să nu ne calificăm, Grecia este o echipă pe care poți să o bați, să te califici. Dacă nu face schimbări multe la echipă, eu vă spun că îi măcelărim”, a mai spus Dragomir.
Cere prezența lui Chiricheș pe teren!
„Chiricheș trebuie să revină obligatoriu. Eu nu l-aș scote pe Gardoș pentru nimic în lume. Lobonț și-a făcut treaba, dar la golul doi trebuia să iasă”, a mai spus Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER