Deian Sorescu, mesaj de luptă înaintea meciurilor din Liga Națiunilor. „Vom face sacrificii!”
Deian Sorescu a transmis un mesaj de luptă înaintea meciurilor pe care echipa națională a României le va juca în Liga Națiunilor.
Echipa națională a României va juca în luna iunie patru meciuri din Liga Națiunilor, iar Deian Sorescu este motivat înaintea duelurilor cu rivalele din Grupa B.
Deian Sorescu face parte din lotul convocat de Edi Iordănescu și așteaptă cu nerăbadare să joace pentru echipa națională a României. Acesta le promite suporterilor că va face tot posibilul ca România să ajungă la Campionatul European 2024
Deian Sorescu, mesaj de luptă înaintea meciurilor din Liga Națiunilor
Deian Sorescu a dezvăluit și cum trăiește fiecare convocare la echipa națională a României și recunoaște că are mereu emoții.
„Îmi amintesc, e ceva unic, îmi voi aminti mereu. Sper să îmi amintesc de toate drumurile pe care le parcurc spre antrenamente lui nu numai. Şi drumurile spre victorii cu echipa naţională. Clar că am emoţii. Întâlneşti jucătorii cei mai buni din România şi de abia aştepţi să îi cunoşti ca şi colegi. Asta m-a bucurat şi mi-a dat încredere în mine.
Nici la început nu am avut emoţii, dar a fost ceva nou pentru mine. Singurul lucru este de a mă ruga înaintea meciurilor. Fanii să fie alături de noi, să aibă încredere şi să ne susţină de la primul până la ultimul meci. Noi vom lupta pe teren şi vom face sacrificii pentru a-i face fericiţi„, a spus Deian Sorescu într-un interviu acordat FRF.TV.
Lotul convocat de Edi Iordănescu
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)