Deian Sorescu, reacție fabuloasă după „surpriza” pe care i-a făcut-o Edi Iordănescu în Andorra: „Nici eu nu mă așteptam”
Deian Sorescu a avut o reacție fabuloasă după ce Edi Iordănescu a ales să-l folosească pe postul de fundaș stânga la meciul cu Andorra, câștigat de reprezentativa României cu scorul de 2-0 în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024.
Deian Sorescu, reacție fabuloasă după ce Edi Iordănescu a ales să-l folosească pe postul de fundaș stânga
Fotbalistul celor de la FCSB a spus, mai în glumă, mai în serios, că nu se aștepta să fie folosit pe această poziție, însă a precizat că va lupta să-și facă treabă până la capăt indiferent de postul pe care va fi folosit.
Sorescu a vorbit și despre următorul joc al României, împotriva reprezentativei din Belarus, iar jucătorul a subliniat că este foarte important ca el și coechipierii săi să trateze partida cu seriozitate, indiferent de calitatea adversarilor.
„Suntem bucuroși, pentru că a fost un prim test trecut cu brio. Nici eu nu mă așteptam (n.r. – să fie folosit ca fundaș stânga)… glumesc! Știam situația. Îmi pare rău pentru colegi, că au simțit ceva la picioare.
Atât timp cât sunt în stare, voi juca pe orice poziție mă va folosi antrenorul. Eu zic că a fost bine. Mai puțin important e cine joacă, pe ce poziție joacă, important e să ne strângem și să avem puterea de a câștiga orice meci.
Fotbalul s-a schimbat, nu mai este cum era acum 20-30 de ani. Să ne bucurăm în seara asta, chiar dacă a fost un adversar mai ușor pentru noi. Am muncit pentru cele trei puncte și merităm să zâmbim măcar în seara asta. De mâine ne vom gândi la următorul meci.
Suntem foarte mulți tineri, sunt puțini jucători care au fost în trecut, în generațiile trecute. Ne bucurăm, sunt foarte multe talente care vin din urmă, vom lupta în fiecare meci.
Ne-am simțit ca acasă, știam dinaintea meciului că s-au vândut foarte multe bilete, iar mulți dintre suporteri sunt români. M-am bucurat și cred că s-a simțit asta.
Mai puțin important e ce se întâmplă în altă parte, important e să ne vedem de drumul nostru, să luăm lucrurile pas cu pas.
Nu trebuie să-i luăm de sus pe cei din Belarus sau să ne gândim la ce s-a întâmplat în meciul trecut. Niciun meci nu se aseamănă. Va trebui să ne facem jocul nostru, să respectăm anumite criterii și cu siguranță vom fi victorioși”, a spus Deian Sorescu.
Jucătorii convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile României cu Andorra și Belarus din preliminariile EURO 2024
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Marius Ștefănescu (Sepsi, 2/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu (Farul | România, 0/0).