Denis Alibec poate fi marea surpriză a României! Mirel Rădoi: „Va da mai mult decât în trecut!” Ce zice selecționerul despre Sergiu Buș
Denis Alibec a fost convocat de Mirel Rădoi pentru meciurile din Liga Națiunilor, iar selecționerul României pariază pe jucătorul Astrei.
Atacantul formației din Giurgiu a jucat însă slab și la Craiova, în meciul pierdut duminică de Astra, scor 0-2.
Mirel Rădoi are mare încredere în Denis Alibec: „Va da mai mult!”
„Va da mai mult decât a dat în trecut. El vrea să facă pasul către o echipă din străinătate. Are un avantaj în plus venind la echipa națională și va trebui să facă mai mult decât în trecut, mai ales la antrenamente”, a fost avertismentul lui Mirel Rădoi pentru Denis Alibec.
Selecționerul României a explicat și de ce l-a chemat pe Sergiu Buș, care n-a mai fost schimbat după prima repriză cu Viitorul (3-0 pentru FCSB).
„S-a creat o situație delicată. Nu putem să facem selecția doar după ce se întâmplă la echipa de club. M-am luat după trecut, atunci când a fost golgheterul lui Gaz Metan, juca meci de meci și trăgea echipa după el. Face parte din planurile noastre pentru următoarele meciuri pentru că ținem cont de mai multe aspecte. Nu vreau să intru în mai multe detalii pentru că suntem urmăriți, iar în momentul ăsta nu vreau să dau detalii. El trage adversarul după el și ajută”, l-a caracterizat selecționerul României pe Sergiu Buș.
„Nu mă aşteptam. Sunt foarte mândru. Fotbalul îţi aduce multe satisfacţii câteodată, iar acest moment pentru mine este, nu numai cel mai frumos din cariera mea, cât şi foarte onorabil pentru mine. Am muncit foarte mult, ca să ajung acolo. Mă bucur că Dumnezeu mi-a oferit această şansă, împreună cu domnul Mirel Rădoi şi nu pot decât să-i mulţumesc şi bineînţeles, să demonstrez că merit să fiu acolo”, a mărturisit Sergiu Buș, gata să joace în meciul de vineri de pe Arena Națională, cu Irlanda de Nord.