Moment special la finalul partidei Austria-România 2-3. Denis Alibec și Ciprian Marica au intrat în dialog la Pro Tv. A fost prima oară când au vorbit după disputa de la finalul partidei cu Irlanda de Nord.
Marica a criticat jocul naționalei lui Mirel Rădoi, iar Alibec l-a luat peste picior și i-a spus că poate să intre pe teren.
„Mi s-a părut că nu a avut dreptate. Nu am jucat previzibil, așa cum a spus el. Eram și puțin nervos.” a declarat Denis Alibec
„S-a făcut multă tevatură pe acest caz. Eu am văzut reacția lui Alibec și am răspuns că m-am retras de la națională. A avut nevoie de putină agitație, l-am trezit un pic. Nu are nevoie de mine la echipa națională. Îi felicit pe acești băieți”, a încercat să facă pace și Ciprian Marica.
Denis Alibec a fost unul dintre cei mai buni jucători ai partidei cu Austria. A marcat golul din minutul 3 și a semănat panica la poarta adversă. Atacantul Astrei este convins că Mirel Rădoi are un merit deosebit și spune că se simte foarte bine cu el pe bancă.
„Este important ca un antrenor să-mi dea încredere și asta se vede în jocul meu. Terenul a fost ud și știam că dacă voi avea ocazia să trag, va fi greu pentru portar să intervină. Toată săptămâna am pregătit jocul de atac. Să mergem peste ei și să arătăm că putem juca ofensiv.
Suntem bucuroși că am câștigat în această seară. Se vede că avem entuziam și că jucăm fotbal. Am jucat bine și cu Irlanda de Nord, dar am avut ghinion. Ne-au intrat trei goluri și am câștigat. Este important să nu credem inferiori și si o să vină și rezultatele. Suntem bucuroși că suntem pe primul loc. Dacă vom juca așa și în continuare, nu am emoții cu Islanda”, a mai declarat Denis Alibec.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER