Are 24 de ani, două fetițe, trei campionate tari în care a jucat, Belgia, Italia și Turcia. Vorbește trei limbi străine, și-a reinventat deja cariera în câteva rânduri. Apare mereu îngrozitor de liniștit sub un surâs care-i toarce vorbele legănate. Te sperie. Când arde cămașa pe tine, el povestește istoria firului din care s-a confecționat prima. E altfel. Mereu a fost. Crescut de Hagi, explodează din nou, acum, cu Șumudică la Gaziantep și Iordănescu la națională. Intră în sămânța lucrurilor și de-acolo… zbârrrr! Nu se alintă, pur și simplu trăiește cu o dublură utilă, una care astupă fiara încăpățânată dinăuntru. Așa face și pe teren. Apoi țâșnește. Denis Drăguș, atacantul cu care Edi Iordănescu e convins că trecem de Israel iar România merge la EURO 2024. Un interviu-manifest la „Dialoguri fără vloguri”. De ce? V-am spus, Denis e „silent beast”.
Denis, cum e viața pentru tine în Turcia?
Senzațională! De la oameni, care sunt calzi și gata mereu să te ajute, până la orașul Gaziantep, pe care nu mă așteptam să îl descopăr așa frumos și în continuă dezvoltare. Te uiți pe hartă dar nu-ți imaginezi, dacă nu vii aici, ce construcții se fac, ce condiții pentru sport există… Incredibil, sincer!
Ești unul din tinerii fotbaliști poligloți. Italiană, franceză, engleză, ai început să te descurci și în turcă?
Doar câteva cuvinte înțeleg acum, dar știi cât de mult contează pentru mine să cunosc limba țării unde joc. Chiar vreau să învăț. Și nu doar limba turcă, dar și din cultura turcă.
Familia e cu tine? S-a adaptat?
Da, sunt cu mine! Totul e perfect! Pe Gloria, fetița cea mare, am dat-o la grădiniță aici și suntem foarte, foarte mulțumiți de tot. Adaptarea noastră a fost ușoară și pentru că, dincolo de staff, l-am avut aici pe Alex Maxim. Ne-a ajutat enorm, de la alegerea apartamentului, mobilei, contractele de internet, serviciile bancare… sincer, rar găsești un om de milioane ca el care să te ajute cu absolut orice ai nevoie!
Cum a fost să devii, luna trecută, tată pentru a doua oară, la doar 24 de ani?
După ce-am trăit prima naștere, a Gloriei, deja la 24 de ani mă simțeam mai mult decât pregătit pentru al doilea copil. Eu mi-am dorit mereu să am copii de tânăr, ca să fiu cât mai apropiat de vârsta lor. Să crească alături de un tată tânăr, să ne putem înțelege mai ușor poate, să mă pot adapta. Iar apoi, pe viitor, să fiu în putere cât mai mult ca să îmi pot ajuta copiii. Asta mi-am dorit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a dat să fie așa!
Diferită perioada aceasta pentru tine, când s-a născut Derya, față de cea când s-a născut Gloria?
Nu a fost nimic greu, serios. Soția mea m-a sprijinit și mă sprijină enorm, a făcut multe sacrificii. Îi sunt extrem de recunoscător. Împreună cu ea am descoperit multe lucruri utile, ea studiază psihologia copilului, împreună încercăm zi de zi să devenim cât mai buni ca părinți și ca oameni. Încercăm să înțelegem de ce maturii reacționează într-un anumit fel, care sunt elementele din copilărie care te influențează mai târziu…
Știu că ați decis ca fiica voastră, Derya Sarah, să poarte numele Derya, nume turcesc, când nici nu era vorba să ajungi să joci la Gaziantep! Cum îți explici?
E ceva incredibil, îți spun! Ne gândeam la acest nume de mult timp, eram în Belgia. Și când ne-am hotărât eram în Belgia, și eu, și soția, și Gloria (foto jos) nici vorbă să ajungem în Turcia! Când a venit oferta pentru mine, am rămas mirați total. Și eu, și soția. Nu cred că e o coincidență, nu cred în coincidențe, toate au un motiv.
Se simte mai fierbinte conflictul din Gaza, de unde ești tu?
Sincer să fiu, atât de concentrat sunt la ce am de făcut zi de zi și la parcursul meu la club încât sunt conectat și eu, ca mai toată lumea, doar prin ceea ce descopăr în presă. Sper din tot sufletul să se termine totul cât mai repede acolo.
Cum percepi campionatul Turciei?
Un campionat foarte fizic, o intensitate ridicată în fiecare meci. Și multe, foarte multe multe partide, se joacă pe contre! E o ligă asemănătoare cu cea belgiană din aceste puncte de vedere, cred că e și unul din motivele pentru care m-am adaptat rapid și eficient aici.
Ce are special Marius Șumudică?
Părerea mea e că are… un al șaselea simț.
Ha! Și cum îl traduci? Sau cum se traduce pentru tine asta?
E ceva unic, greu de explicat. Dar și mai greu de imitat. Are ceva care nu se poate antrena: un fler, un fel de a vorbi cu jucătorul, de a vorbi cu el și de a-i apăsa pe anumite butoane astfel încât îl transformă și îl face să dea tot ce are mai bun.
Bun, dar cum se întâmplă asta în concret?
Îți oferă încredere totală prin faptul că știe cum să te ia, ca să o spunem românește. Intră sub pielea ta și vorbește pe limba ta. Iar antrenamentele lui sunt de o intensitate incredibilă! Mă uit și la jucătorii turci din echipă, nu e vorba doar de noi, că suntem români la Gaziantep: la ședințele de pregătire îi face să scoată tot ce au mai bun din ei, e mare lucru! Concret, cazul meu. Când am ajuns aici, știi ce mi-a zis, primul lucru? Fii atent, cu mine ți se va schimba viața! Am rămas mut. Tare, nu? Mai ales că, uite, s-a schimbat! Joc meci de meci, dau goluri, am revenit la națională!
Ai început să joci atacant central încă de la Standard Liege, ai continuat la Gaziantep, îți merge bine pe acest post, deși te-ai consacrat ca extremă…
Primul om care mi-a spus că pot juca atacant central a fost domnul Hagi! Eu jucam extremă cu el, când eram foarte tânăr, dar mi-a spus că am tot ce îmi trebuie ca să fac față în centrul atacului. Și iată că așa e! La Standard jucam vârf într-un sistem cu doi atacanți, acum joc singur, e la fel de bine.
Ai debutat la 19 ani în echipa națională, cu Serbia, meci oficial, un 2-2 în deplasare. Privind retrospectiv, e bine sau rău să debutezi la o asemenea vârstă? Te apasă apoi așteptările și presiunea? Mă gândesc spre exemplu la Enes Sali care…
Care și dacă ar debuta acum, ar fi considerat un debutant extrem de tânăr, că are doar 17 ani azi (râde). Nu cred că există reguli care să se aplice tuturor celor care debutează devreme. Sunt situații diferite, cu factori diferiți. Depinde cum gestionezi tu! Poate fi un avantaj mare dacă îți setezi debutul ca un punct la care să te raportezi constant. Am debutat, acum trebuie să rămân acolo, să revin la fiecare acțiune, să mențin nivelul… Dacă te concentrezi pe debut ca pe un pas spre un obiectiv, nu ca pe un obiectiv în sine, e un avantaj. Apar dezavantaje dacă nu reziști presiunii, așteptărilor, dacă intri în aceste gânduri și uiți că ai, de fapt, de demonstrat mult mai multe decât un simplu debut.
Cumva aceeași întrebare, pe alt scenariu: te ajută sau nu să ai un tată fotbalist, situația ta, când ești copil și începi fotbalul?
Și răspunsul meu e tot pe un scenariu care seamănă! Depinde care e linia. Cât echilibru ai. Orice exagerare, pe subiectul ăsta, duce la lucruri pe care nu ți le dorești. Pentru că ai nevoie de un tată implicat cu sfaturi, care să te ajute, nu un tată indiferent. Dar nici un tată care să te copleșească prin presiune, să îți acopere personalitatea sau să îți controleze tot, nu vrei!
Cum trăiești din postura de atacant efectele arbitrajului VAR?
E un pic diferit, ce-i drept, să fii atacant în vremurile astea! De fiecare dată când bag mingea în poartă, deja am ajuns să fiu reținut câteva secunde, să nu mă mai bucur direct. Dar cred că cel mai straniu e să trăiești de două ori bucuria unui gol! Că te bucuri după ce marchezi și nu crezi că e fază de analiză VAR. Dar este! Și, când se menține decizia inițială, normal că te bucuri iar (râde). Are și bune, și rele, arbitrajul VAR, până la urmă.
Ce îți place cel mai mult la un antrenament?
Jocul din final, normal, când avem mingea și jucăm fotbal!
Și ce îți displace?
Exersarea fazelor fixe.
Nu mă așteptam la asta! Cei mai mulți fotbaliști ar evita pregătirea fizică, segmentele de antrenament fără minge… De ce?
La pregătirea fazelor fixe pe ofensivă e ok, dar la cele pe fază defensivă mă refer mai mult. Pentru că mie îmi place să fiu foarte implicat, iar eu nu prea am avut sarcini importante pe faze fixe ale adversarului, pe unde am jucat. Nu am fost și nu sunt jucătorul căruia să i se dea vreun adversar în marcaj la faze fixe, poate de-aceea.
Până azi, la 24 de ani, ai avut sau ți-ai câștigat, de fapt, oportunitatea de a juca în fotbalul din Belgia, Italia, Turcia. Ce credeai despre fotbal înainte și ți s-a dovedit că e total greșit, după experiențele în străinătate?
Când jucam în România și mă uitam la fotbaliștii mari de afară eram sigur că ei pur și simplu fac mult mai multe lucruri decât noi, de-aceea sunt la acel nivel. Îi credeam roboți, dacă vrei. Eram sigur că muncesc de trei-patru ori mai mult ca noi. Și… nu e așa!
Atunci cum îți explici că ei sunt unde sunt și noi suntem unde suntem, ca să zic așa?
Am văzut foarte mulți jucători români care sunt mult mai serioși decât cei străini! Și nici la nivel de antrenamente propriu-zise nu e diferență. Spre exemplu, anumite antrenamente de la Viitorul au fost mai grele și mai intense decât am avut la Standard Liege în unele perioade! Diferența uriașă, uriașă, dintre noi și fotbaliștii străini vine de la încredere.
Pe care o primesc sau încrederea jucătorilor în ei înșiși?
Când sunt mici, încrederea pe care o primesc, în care cresc. Și care se transformă, evident, în încrederea pe care o au în ei înșiși. Uite, la noi, totdeauna se pune răul în față. De când începi fotbalul! Nu face asta, ai grijă la asta, aoleu, dacă iese așa, dacă iese altfel… Jucătorii străini, am descoperit că sunt crescuți cu o libertate de a decide, cu inițiativa lor. Și joacă liber, joacă mult mai curajos apoi, toată cariera!
Bun, dar presiunea rezultatului, a propriei deveniri în fotbal, există peste tot!
Clar că există! Dar te întreb și eu: nu-i faci față mai ușor dacă tu ești obișnuit să iei decizii, să ai curaj, să gestionezi provocările? Fotbaliștii străini joacă fără teamă de succes, fac totul mult mai firesc, fără crispare, fără efectele astea rele pe care noi le avem. Și așa scot maximum din calitățile lor, calități pe care le avem și noi, dar le blocăm. Fără să vrem, fără să știm măcar…
Și de unde crezi că pleacă totul, care e sursa în ceea ce ne privește?
Am început să cred că nici măcar nu e ceva legat strict de fotbal. Cred că pleacă de mai departe, din cum suntem noi ca popor, sincer. Generațiile părinților, bunicilor noștri, s-au obișnuit să se chinuie. Ne-am obișnuit, toți, să ne chinuim, iar mintea noastră e construită așa. Zici că ne ducem spre nefericire! Ne-am obișnuit să fim fricoși, să ne mulțumim cu puțin, să ne fie frică să fim fericiți sau să avem succes. Suntem mereu cu NU în față. Iar când nu îl avem pe NU, apare neapărat DACĂ. O calificare a României la EURO acum ar conta mult și în zona asta. Am avea mai multă încredere, curaj, poate nu ne-am mai teme de provocările mari. E o șansă ca fotbalul nostru să scape de aoleu, să scape de atâta NU, de DACĂ…
Care e cel mai talentat coleg pe care l-ai avut și care ți se pare acum cel mai departe de potențialul lui?
Sunt mulți, chiar mulți, acesta e adevărul… Stai să mă gândesc puțin… . Cred că cel mai bine se potrivește întrebării Alexandru Mățan. Joacă la Columbus Crew, în MLS, e la un nivel bun, normal, dar poate muuult mai mult și merită să fie la un nivel mai mare! Când eram juniori, nu exista turneu sau finală, și nu exagerez deloc!, la care el să nu primească trofeul pentru cel mai bun jucător, cel mai tehnic jucător, toate premiile! Țin minte că am jucat în Ungaria la un turneu unde era și Real Madrid, iar Mățan și acolo a fost cel mai bun!
Mărturiseai, acum ceva vreme, că modelul tău în fotbal este Răzvan Marin.
Așa este! Am învățat de la el, i-am urmat parcursul. Dar acum am deja 24 de ani și eu, am crescut și încerc să văd cât de departe pot să ajung pe un drum în care nu-mi mai setez modele fixe. Mă lupt să dezvolt tot ce pot la mine, să îmbunătățesc, să ajung la cea mai bună variantă Denis Drăguș în fotbal.
Mulți te apreciază pentru că ești un atacant atipic, cel puțin pentru ce oferă azi fotbalul românesc, unul care e capabil să intre cu mingea în careu, care caută astfel de faze. E o chestie antrenată?
Cred că e ceva din naștere, dar pe care știu cât de mult l-am antrenat. Eu am ajuns la aceste calități în postura de extremă, iar de-aceea acum îmi place să joc atacant central, pentru că vin tocmai cu ce spui și tu, ceva atipic, ceva care poate face diferența. Mă ajută experiența petrecută în bandă.
Sunt jucători care caută presiunea unui stadion plin, alții care poate nu recunosc, dar ar fugi pentru că nu pot evolua optim în astfel de condiții. Unii se motivează din stadioane pline care scandează împotriva lor! Cum te raportezi la public?
Păi, cum spuneai mai devreme, am debutat la 19 ani la națională, la Belgrad, cu Serbia, deci sunt antrenat pentru multe la capitolul ăsta (râde). În mod sigur, îmi doresc să fie totdeauna stadionul plin! Mă ajută cel mai mult. Când joc acasă, mă hrănesc din afecțiunea stadionului, vreau să fie full! Iar când joc în deplasare, tot așa prefer, să fie plin, că mă hrănesc din adversitatea publicului.
Cu ce echipă țineai când erai copil?
Când eram mic, cu Steaua.
Cum asta? Tatăl tău, atacantul Mihai Drăguș, a jucat, printre altele, la Dinamo! Denis Drăguș, stelist!
Da, dar bunicul meu era stelist (râde). Cum în casă erau mereu meciurile Stelei… Iar din străinătate țineam cu Barcelona, cred că tocmai pentru că are culori asemănătoare cu Steaua. Eram copil, îți dai seama… Apoi, când am plecat la Viitorul, deja am început să mă formez acolo, în cultura și spiritul de la Viitorul, normal. Steaua a rămas undeva în copilărie, eu am crescut ca fotbalist cu Viitorul.
Îți studiezi adversarii direcți înainte de meciuri?
Da, de fiecare dată! Lucrez totdeauna și cu oamenii de la club, dar și în privat, am o colaborare privată.
Cum adică o colaborare privată?
Încă de când am ajuns la Standard Liege am pornit o colaborare cu specialiști care mă ajută. Cu informații, analizează adversarii direcți pe care îi voi avea, îmi oferă datele necesare, specificul adversarilor, stilul lor, obișnuințele lor în teren. Mi-e mult mai ușor să gândesc soluții ca să îi surprind… Iar după meci, primesc și un raport ca să văd cât și cum am reușit să fac asta. E o colaborare începută atunci, în primi ani din Belgia, și pe care o am și acum, privată, și pe care o voi păstra. E un element important pentru mine și ține de profesionism în fotbalul de azi. Mai mulți colegi de la echipa națională fac același lucru.
Ai jucat pentru România cu Edi Iordănescu selecționer în Liga Națiunilor, toamna trecută, apoi în cele două amicale din noiembrie 2022, când ai marcat în ambele. A urmat pauza de la națională, perioada când nu jucai la club. Ai revenit luna trecută, după un aproape un an. Ce ai găsit schimbat?
Liga Națiunilor am simțit-o ca o perioadă de început, de schimbări, cu Edi Iordănescu. Până la urmă, au fost și primele meciuri oficiale cu el. Era un nucleu bun la lot, dar parcă nu se sudaseră lucrurile. Era totul în lucru, așa, dar simțeai că direcția e bună. Acum, când am revenit, toată foamea aceea de calificare, de performanță, pe care o știam, o simțisem, am găsit-o transformată clar în lucruri concrete. Le simți în cantonament. Și mai important, cred că acum le vede toată lumea și pe teren. Fiecare a înțeles acum exact ce are de făcut.
Unitatea grupului de la națională, despre care s-a tot vorbit în ultimele luni, de unde pornește? Că pare un câștig fundamental, chiar și un motiv principal pentru rezultatele bune din aceste preliminarii.
Vine din foamea de calificare de care îți ziceam, foamea de performanță pe care toți o simțim. Foamea de turnee finale după atâția ani! Și contează mult și faptul că ne cunoaștem, foarte mulți, de când eram mici. Am copilărit împreună foarte mulți, la Constanța, împreună am crescut ca oameni și ca fotbaliști.
Ce te face să crezi, concret, că putem să ne calificăm la EURO?
Când am văzut că fiecare, dar absolut fiecare jucător, încearcă să ajute echipa cu tot ce poate, fie că e titular, rezervă sau rămâne în tribună la un meci, mi-am dat seama că avem ce ne trebuie! Fiecare e gata să sară pentru celălalt, iar asta se vede și în teren, la dublaje, la sacrificiu…
Aproape sigur meciul cu Israel va fi decisiv pentru calificare. Care e „rețeta Denis Drăguș” în fața meciurilor cu miză uriașă?
Eu cred că trebuie să fii la fel, să îți păstrezi rutina de concentrare. Nivelul de presiune trebuie păstrat la un nivel optim, ca să devină presiune utilă pentru tine. Nici prea puțină, că riști să nu fii concentrat total la miză. Nici prea mare, cât să te crispeze. Dar aici un rol mare îl va avea mister, Edi Iordănescu. La pregătirea meciului…
De ce?
Din punctul meu de vedere, cea mai mare calitate a lui, o chestie pe care eu n-am văzut-o la un asemenea nivel la niciun antrenor, e pregătirea meciurilor. Pe de-o parte, primești detalii care n-ai crede poate că îți sunt de ajutor, iar apoi ajungi să vezi în meci cât de utile sunt! Ne și mirăm: uite, chiar așa a fost! E vorba și de statistici, și de lucruri specifice ale adversarului, e incredibil! Păi, îți dai seama că noi știm și când și cum marchează cel mai des o echipă, și când e intervalul exact de minute când cade fizic, când și cum face tranziția… așa profităm și ne punem în valoarea punctele noastre tari! Iar pe de altă parte, îți livrează toate lucrurile astea foarte clar, foarte simplu, adică n-ai cum să nu înțelegi.
Cum a fost relația ta cu el din noiembrie 2022 până luna trecută, când ai revenit?
Bună, am tot discutat, iar pentru mine cel mai important moment a fost discuția ceva mai amplă când mi-a mărturisit că mă așteaptă oricât, în sensul în care oricând voi începe să joc la club, voi fi chemat cu drag iar la națională. Mi-a spus de mai multe ori că are încredere totală în mine… Știi cât contează asta pentru un jucător?! Mai ales pentru unul român, că noi avem nevoie de confirmări mai des, și mai ales atunci când treci prin perioade în care nu joci la club?! Chiar mă bucur că i-am răsplătit puțin încrederea și sper să o fac total acum, cu calificarea!
Mi-ai mărturisit cândva că fotbalul e un mod de viață, nu un job. Suntem aproape de EURO și pentru că avem în națională, acum, jucători pentru care fotbalul e un mod de viață, nu doar un job?
Cu siguranță! Știi cum e, ai două vieți, ca fotbalist. Una cu fotbal, alta fără fotbal, după ce termini cariera. Și eu, dar și mulți dintre colegii mei de-acum de la națională ne dorim să trăim prima viață, în teren, dând totul, bucurându-ne total de fotbal. Suntem conștienți că vom pierde curând viața asta, așa că stoarcem tot! De aceea e un mod de viață pentru noi, nu doar un job. Facem totul ca să nu avem apoi regrete. Să putem să ne simțim împliniți, la final, când începe viața a doua…
Țin minte și azi prima ta zi la națională, când Nicolae Stanciu te-a luat practic sub aripa lui, a stat toată ziua cu tine. Cum mai e relația cu el acum?
E o relație chiar foarte specială pentru mine, cu Nicu. Acum, când am revenit la națională și m-am întâlnit cu el, chiar m-au trecut fiorii că mi-am amintit și eu, am simțit parcă exact prima zi, de care povestești… Nicu e un coleg extraordinar, acesta e adevărul. M-a ajutat să mă integrez atunci și am rămas buni prieteni. Iar dincolo de asta, el chiar e lider! E liderul naționalei, fără îndoială! Bine, l-am bătut la table în octombrie, dar el e liderul (râde).
Ciprian Marica, fost atacant de top al naționalei, spunea după meciul cu Belarus că „Denis Drăguș e viitorul”. Cum primești astfel de aprecieri?
Am citit, bineînțeles. Pentru mine chiar contează enorm, pentru că eu am crescut cu naționala lui Chivu, Mutu și Marica, e greu să explic în cuvinte… Mă străduiesc să îi confirm așteptările!
La EURO U21 din 2019 te-ai accidentat fix înaintea debutului la turneul final și ai ratat povestea performanțelor din Italia și San Marino. După meciul cu Franța din grupe, abia pășind, voiai să te bucuri cu coechipierii tăi de calificarea din grupe. O imagine care m-a urmărit, sunt sigur că pe tine și mai adânc. Simți că destinul trebuie să repare lucrurile și să joci acum, cu aceeași generație, la EURO, la seniori?
Convingerea mea, o voi repeta mereu, e că nimic nu e întâmplător, toate au un motiv în spate. Înainte de startul acestor preliminarii, m-am gândit iar la episodul de la U21, la accidentare, chiar și la momentul acela când tu m-ai ajutat să ajung iar în cantonament, ca să mă bucur cu colegii mei… Apoi, au început preliminariile astea, iar eu nu jucam la club! Nu am clacat, știam că e normal să nu fiu convocat. Dar mă gândeam altfel: Doamne, să fiu și eu măcar o parte, mică, la această calificare! Și timpul trecea, iar eu tot nu jucam la club… Ajutorul meu au fost soția și Gloria.
Cum?
Eram tare dezamăgit, Gloria a început deja să vorbească, așteaptă meciurile României mereu… Ea și soția mi-au spus direct: o să revii, o să joci la club și o să vezi că nu vei fi doar o parte mică, ci chiar vei juca la națională iar și România o să meargă la EURO! În ultimele zile ale perioadei de transfer am luat decizia bună, am ales Turcia, am ales drumul bun. Joc, marchez, am revenit la națională. Și mergem la EURO!
Alt principiu marca Denis Drăguș: lucrurile nu se așază, tu le așezi. Până la urmă, destin sau provocarea destinului de către tine?
Domnul Hagi așa m-a învățat: degeaba cunoști care e drumul bun, degeaba te și afli pe el, e un drum bun inutil dacă nu pedalezi pe el, spre obiectiv! Deci, clar, lucrurile nu se așază, tu le așezi. Degeaba ești pe drumul bun dacă nu dai din pedale! Dacă nu faci lucruri concrete ca să te apropii de ceea ce îți dorești, de obiectiv! Spunem deseori prin fotbal că a fost noroc, a fost ceva incredibil… Eu cred că cine luptă și face lucrurile cum trebuie, pe drumul bun, n-are cum să nu primească răsplata. Când ea vine mai târziu sau într-un moment neașteptat, mulți spun că e noroc sau minune.
Formatul rubricii “Dialoguri fără vloguri” presupune, în final, o confesiune în premieră. Te invit să împărtășești publicului un episod neștiut până azi din povestea ta în fotbal!
Momentul când am fost sigur că ne calificăm la EURO!
Cu atât mai bine! Nu ai stat deloc pe gânduri…
Nu, pentru că sunt total concentrat la asta, îți imaginezi! Culmea, a venit după un meci care nu s-a terminat cum ne doream. După 0-0 cu Belarus, la Budapesta. Când am văzut în vestiar tristețea colegilor mei, când m-am uitat la fiecare și am văzut cât de supărat este că n-am câștigat, mai ales că făcusem un meci bun, am înțeles, în secunda aceea, că n-avem cum să ratăm calificarea asta! Eram și eu mai supărat decât mi-am imaginat vreodată că pot fi! Și m-a străbătut deodată faptul că, din atâta dorință, cum nu am mai văzut, nu poate ieși altceva! Mi-am zis: batem Israel și asta este! Ne calificăm la EURO!
ProSport găzduiește rubrica specială “Dialoguri fără vloguri”, realizată de Gabriel Berceanu, în care descoperi dezvăluiri explozive, confesiuni emoționante și povești în premieră cu personajele fotbalului românesc. “Dialoguri fără vloguri” propune un format alternativ de calitate, în plină ofensivă a contentului video: puterea cuvântului mărturisit, dincolo de presiunea înregistrărilor audio sau a camerelor video. Jurnalism sportiv de colecție, vorbele care contează, cuvintele care rămân.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER