Dependenți de Apostol!

Înfrângerea din amicalul cu Macedonia, scor 0-1, a scos din nou
în evidență hibele de la mijlocul terenului. Linia mediană este în
acest moment punctul nevralgic al naționalei României.

După jocul de la Villach, fostul antrenor Emeric Ienei a
sintetizat: „Nu am arătat nimic. La mijlocul terenului n-am avut o
circulație a balonului, s-au aruncat mingi lungi spre vârfuri. Or,
ăsta nu e jocul cu care ne-a obișnuit naționala României”. Fostul
câștigător al CCE în 1986 cu Steaua nu a fost singurul care a văzut
problemele de la mijlocul terenului. „În sistemul 4-4-2, mijlocașii
de bandă trebuie să creeze de­zechilibru, superioritate. Să ajute
vârfurile. Or, Tănase și Deac nu au reușit lucrul acesta. Am fost
previzibili”, a spus și fostul internațional Ilie Dumitrescu.

Răzvan Lucescu a încercat încă de la preluarea mandatului să
găsească formula ideală la mijloc, dar a nimerit‑o rareori. Până
acum, a testat 17 jucători, însă foarte puțini au dat randament.
Statistic, în mandatul său, naționala a obținut cele mai bune
rezultate când pe teren s-au aflat Apostol, Ghioane, Codrea,
Tănase, Mara și Max Nicu. Cum Mara și Max Nicu au ieșit din
circuitul naționalei, concluzia e una singură: naționala a ajuns
dependentă de Apostol!

Sunt într-o scădere de formă, de fapt în formă slabă
Cristi Tănase, mijlocaș

Mijlocașii pe care i-a încercat Răzvan:

Iulian Apostol, Dacian Varga, Bogdan Mara, Tibi Bălan, Adrian
Cristea, Bănel Nicoliță, Ciprian Deac, Tiberiu Ghioane, George
Florescu, Mirel Rădoi, Max Nicu, Paul Codrea, Răzvan Pădurețu,
Răzvan Cociș, Costin Lazăr, Nicolae Grigore și Nicolae Dică

Publicat: 04 06. 2010, 08:00
Actualizat: 04 06. 2010, 08:14