„Derbedeii care îl înjurau pe Rădoi trebuiau dați afară”
Selecționerul României, Victor Pițurcă, a condamnat atitudinea fanilor care l-au înjurat pe Mirel Rădoi, aseară, în timpul partidei cu Georgia.
"Nici noi nu ne așteptam să fie plin Stadionul Dinamo. A fost puțină lume, dar e bine că ne-au susținut. Păcat cu acei derbedei din peluză care trebuiau să fie scoși din stadion, câți erau acolo și îl înjurau pe Rădoi. Nu e normal așa ceva, organele de ordine trebuiau să-și facă datoria. E urât să adresezi injurii unui jucător care evoluează pentru tine la echipa națională", a spus Pițurcă.