Maximilian Nicu surpriza lui Pițurcă pentru Serbia? Gazeta Sporturilor a publicat informația potrivit căreia mijlocașul de origine română al Hertei face demersuri pentru a obține cetățenia. În același timp, el ar fi dorit și de Low la naționala Germaniei.
Evoluțiile bune avute de Maximilian Nicu la echipa berlineză, liderul la zi al clasamentului din Germania, a trezit interesul lui Pițurcă în ceea ce îl privește pe jucătorul născut în Germania, dar care provine dintr-o familie de români. Cum dorința selecționerului este clară, iar intențiile fotbalistului cu privire la naționala în tricoul căreia ar dori să evolueze au fost și ele exprimate în ProSport încă din luna august a anului trecut, situația pare la prima vedere rezolvată. A apărut însă un obstacol, anume obținerea cetățeniei! Care nu pare deloc ușor de făcut decât în condiții speciale. Dacă ar urma formalitățile standard, mijlocașul de origine română ar avea de așteptat între patru și nouă luni, iar în cazul în care s-ar pune problema urgentării obținerii cetățeniei, statul român trebuie să intervină, aceasta urmând a-i fi acordată în câteva zile. Urmărit și de Low
Dacă o posibilă convocare pentru „dubla“ cu Serbia și Austria pare din ce în ce mai greu de crezut din cauza problemelor birocratice, surpriza poate apărea din partea selecționerului neamț, Joachim Low. Acesta l-a monitorizat pe român chiar și la ultima partidă, cea câștigată de Hertha, 2-1, cu Bayern München, și se pune problema convocării lui Max pentru partida din 28 martie, pe care nemții o vor disputa în compania Liechtensteinului. Cum până atunci este puțin probabil ca formalitățile obținerii cetățeniei române să se finalizeze, rămâne de văzut dacă Nicu va alege Germania. Deși aceasta pare cea mai la îndemână soluție, având în vedere faptul că e născut acolo și că vorbește limba română cu dificultate, Nicu spune că va alege selecționata lui Pițurcă. Rămâne de văzut!
"Nicu este un jucător foarte interesant, dar nu am vorbit încă despre el la nivel intern. Oricum, înainte să discutăm noi despre el, trebuie să fie el sigur că vrea să joace pentru Germania" – Oliver Bierhoff, managerul naționalei Germaniei pentru ProSport
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER