Federația Română de Fotbal a oferit noi informații despre Iulian Cristea, fundașul central în vârstă de 27 de ani al lui FCSB, care s-a accidentat în meciul dintre România și Muntenegru.
Partida dintre Muntenegru și România s-a jucat sâmbătă seară, la Podgorica, în cadrul primei etape a grupelor Ligii Națiunilor, iar gazdele au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Mugosa, în minutul 66, respectiv Vukcevic, în minutul 87.
După șapte minute, însă, Iulian Cristea s-a prăbușit pe teren, acuzând probleme la gleznă și a cerut schimbare. Acesta a fost înlocuit cu Alexandru Crețu, mijlocașul defensiv în vârstă de 30 de ani al Universității Craiova.
Federația Română de Fotbal a anunțat verdicul în cazul accidentării lui Iulian Cristea și, totodată, a asigurat faptul că acesta va face deplasarea alături de echipa națională în Bosnia și Herțegovina pentru următorul meci din Liga Națiunilor.
„În meciul cu Muntenegru, Iulian Cristea a suferit un traumatism la nivelul genunchiului stâng cu afectarea ligamentului încrucișat anterior. Tricolorul va face deplasarea în Bosnia și Herțegovina alături de națională, urmând a fi supus mâine, la Zenica, unor investigații amănunțite”, se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
Meciul cu Bosnia și Herțegovina va avea loc marți, 7 iunie, de la ora 21:45, pe Stadionul Bilino Polje. Pentru tricolori urmează apoi două meciuri acasă: cu Finlanda (11 iunie, ora 21:45) și returul cu Muntenegru (14 iunie, ora 21:45), ambele pe stadionul din Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER