Echipa națională de fotbal U16 a României, formată din jucători născuți după 1 ianuarie 2003, a pierdut și ultima partidă din cadrul Turneului celor 4 Națiuni, contra Croației, scor 0-1.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Vinko Rozic, în minutul 4, informează FRF, care a consemnat astfel a treia înfrângere a tricolorilor U16 din tot atâtea partide desfășurate la turneul organizat la Mogoșoaia și Buftea. În primele două partide, elevii lui Adrian Văsâi au fost învinși de Norvegia, scor 0-2, și Polonia, 1-2.
Luna trecută, echipa națională U16 a înregistrat trei eșecuri din tot atâtea partide la turneul UEFA de dezoltare. Elevii lui Văsâi au pierdut cu Haiti U17, scor 0-1, și cu selecționatele U16 ale Ciprului și Rusiei, scor 1-3, respectiv 0-1.
Înaintea jocului cu Croația, clubul FC Viitorul a solicitat întoarcerea la club a jucătorilor Gabriel Dănuleasa, Dan Sîrbu, Nicolas Popescu, Ștefan Bodișteanu și Remus Mihai.
Lotul convocat de selecționerul Adrian Văsâi pentru Turneul celor 4 Națiuni: Portari: Robert Popa (Flacăra Horezu), Alexandru Borbei (ASU Politehnica Timișoara), Alexandru Silveanu (Viitorul Argeș)
Fundași: Mădălin Sturzu (LPS Banatul Timișoara), Adrian Nicolae (FC Petrolul Ploiești), Gabriel Dănuleasa (FC Viitorul), Darius Vasilescu (AFC Centrul de Performanță Rapid București), Dan Sîrbu (FC Viitorul), Sergiu Pîrvulescu (SR Municipal Brașov), Ionuț Amzar (SC Dinamo 1948)
Mijlocași: Sebastian Nechita (Juniorul Suceava), Ionuț Floarea (SC Dinamo 1948), Nicolas Popescu (FC Viitorul), Andrei Pandele (FCSB), Ionuț Neacșu (LPS Viitorul Pitești), Ștefan Bodișteanu (FC Viitorul), Luca Andronache (FCSB), Claudiu Negoescu (FCSB), Claudiu Badea (SC Dinamo 1948)
Atacanți: Remus Mihai (FC Viitorul), Bogdan Jeler (CS Minaur Baia Mare)
România U16 se va afla în grupa 10 a preliminariilor pentru EURO 2020, alături de Rusia, Elveția și San Marino. Meciurile se vor desfășura pe teritoriul țării noastre, după următorul program, urmând ca primele două clasate și cele mai bune patru locuri trei să se califice la Turul de Elită, din primăvara anului următor:
Campionatul European U17 va fi găzduit de Estonia, în mai 2020, la acesta urmând să participe cele opt câștigătoare ale grupelor de la Turul de Elită și cele mai bune șapte locuri secunde, alături de țara gazdă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER