Dezbatere: e nevoie de un antrenor străin la națională? Avantaje, dezavantaje și trei nume de posibili selecționeri

Mircea Rădulescu avansează trei nume: Bergodi, Zenga, Protasov

În ultimii ani, după consacrarea incertitudinii în fotbalul românesc, au început să apară discuții despre aducerea unui antrenor străin la echipa națională. În istorie, o singură dată am avut selecționer din altă țară la prima reperezentativă. S-a întâmplat în 1934, la turneul final al Cupei Mondiale din Italia. Chiar înainte de plecarea la competiție, forul fotbalistic român l-a numit în funcție pe austriacul Josef Uridil, care până atunci antrenase Ripensia Timișoara. Uridil a condus echipa la un singur meci oficial, înfrângerea cu Cehoslovacia din debut (scor 1-2), după care și-a luat banii și a plecat.

La aproape 80 de ani distanță de la acel moment, ProSport lansează o dezbatere pe această temă. Care sunt avantajele și care sunt dezavantajele aducerii unui selecționer străin? În țară, unele federații sportive au încercat și o astfel de variantă și au ieșit pe plus. Naționala masculină de polo s-a calificat la JO de la Londra avându-l pe bancă pe ungurul Istvan Kovacs, iar prima reprezentativă de rugby este în acest an neînvinsă cu galezul Lynn Howells. Profesorul Mircea Rădulescu, el însuși selecționer al unor naționale străine (Egipt, Siria, Algeria), a încercat să răspundă la provocarea ProSport.

Avantaje
Mircea Rădulescu: „Plecăm de la premisa că aducem un antrenor de marcă. Unul care a mai lucrat la alte naționale sau are cel puțin zece ani fără întrerupere la echipele de club. Altfel nu are niciun sens”. Fostul șef al Școlii federale de antrenori a punctat trei mari avantaje ale antrenorului străin:
1.Respect și responsabilitate mai mare din partea jucătorilor
2.Neutralitate față de influențele din campionat. „Ar fi imun la presiunea pe care ar putea să o exercite conducătorii de cluburi, impresari sau alți oameni din fenomen. Nu ar putea fi acuzat că face jocurile unui anumit club, iar selecția o va face după cum gândește și după competențele sale”.
3.Gândirea lui privind selecția și jocul ar veni din altă școală.

Dezavantaje
Mircea Rădulescu începe cu o problemă de care s-a lovit.
1.„Orice străin ar avea nevoie de cel puțin trei luni pentru a se obișnui cu realitățile fotbalului românesc, să-i cunoască pe jucători, pe antrenorii și patronii de cluburi. Învățarea limbii e și ea obligatorie. Prin translator, se pierde 30 la sută din puterea mesajului. Mie mi-a fost greu, pentru că jucătorii mei știau doar arabă”.
2.Banii. „Un antrenor de marcă ar solicita o sumă consistentă la salariu. Altfel, dacă am coborî plafonul la 500.000 de euro, nu știu ce antrenor am putea lua”, spune Rădulescu.
3.Mercenar. Al treilea dezavantaj este relevat de discuțiile care au avut loc în poloul românesc după plecarea lui Istvan Kovacs, antrenor care lua 6.000 de euro pe lună. „Nu a fost interesat să crească niciun jucător tânăr. A fost un mercenar care și-a luat banii și a plecat. Asta este problema cu astfel de antrenori nu au niciun sentiment pentru naționala străină. Vor să-și facă un nume, atât”.

Concluzie
Mircea Rădulescu: „Avem antrenori tineri de valoare, cu care îți poți permite să riști, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, Contra, Reghecampf, Hagi. Dar sunt și câțiva străini pe care eu îi apreciez, dar care au trecut pe la noi, Cristiano Bergodi, Zenga sau Protasov”.