Dezvăluire incredibilă a unui jucător important din Generația de Aur: „Imnul României? Nu îl știu nici acum, nu știu cuvintele. Nu l-am învățat și nici nu îl voi învăța”. Motivul din spatele unei alegeri dubioase

În ziua în care România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire, Bogdan Stelea (50 de ani) a făcut cea mai sinceră dezvăluire: nu știe imnul României și nici nu vrea să-l învețe!

Fostul portar al Generației de Aur a debutat pentru România încă din 1988, a adunat 91 de selecții sub tricolor, a început cu „Trei culori cunosc pe nume”, a continuat cu „Deșteaptă-te, române”, dar niciodată nu a știut imnul țării. De ce? Motivul îl aflăm chiar de la „Robocop”, care aduce ca argument faptul că versurile îi transmit o oarecare stare de tristețe: „Imnul nostru? Nu l-am învățat. Nu îl știu nici acum, nu știu cuvintele.  Nu l-am învățat și nici nu îl învăț pentru că nu îmi plac cuvintele. Chestia asta cu > mă bulversează. E ca și cum tot timpul am fi bătuți în cap și am dormi pe noi.

Mă mișcă, pentru că știu ce înseamnă a reprezenta țara și linia melodică îmi place, dar cuvintele în sine și, în special, refrenul nu mă mișcă sub nicio formă. În permanență, în momentul în care ascult imnul și datorită faptului că știu ce înseamnă imnul, mi se face pielea de găină, mă mișcă și mă motivează enorm. Dar dacă stau să ascult cuvintele, nu”, a declarat Stelea, pentru Telekom Sport.

Unul dintre cei mai importanți portari din istoria fotbalului românesc, Bogdan Stelea a debutat sub tricolor la doar 20 de ani și 11 zile, în 1988, cu Emeric Ienei pe bancă. Ulterior, a devenit portarul cu care Generația de Aur a reușit cele mai importante performanțe, apărând la Cupa Mondială din 1994 și devenind, apoi, titular de drept la Cupa Mondială din 1998 și EURO 2000.

Publicat: 01 12. 2018, 15:17
Actualizat: 01 12. 2018, 19:43