Dezvăluirile lui Mirel Rădoi: „Am și acum contractul acasă! Dacă eram laș, plecam după dubla cu Portugalia și Bosnia”

Aventura lui Mirel Rădoi (37 de ani) ca selecționer al naționalei de tineret a României se putea termina după dubla cu Portugalia și Bosnia, dar fostul fundaș central a refuzat să dea curs unei oferte din străinătate pe care o are și acum, după ce a calificat echipa la primul turneul final după două decenii, EURO 2019.

Imediat după ce a câștigat în Portugalia și a învins Bosnia cu 2-0, a devenit foarte clar că Rădoi va reuși calificarea la competiția organizată de Italia și San Marino în iunie 2019, iar cota i-a urcat semnificativ. A venit o ofertă tentantă din străinătate, dar Mirel a decis să spună „pas”, considerând că trebuie să stea alături de generația lui Ianis Hagi: „Dacă eram un laș, puteam să plec după acea dublă cu Portugalia și cu Bosnia. Și era simplu. Pentru că aveam acasă un contract, pe care-l am și acum, de la o echipă din străinătate. Cel mai simplu era să plec, dar am zis că voi rămâne. Pentru că ar fi însemnat ca acești jucători să aibă trei antrenori în cinci-șase luni. Ar fi fost un semnal că toți ne gândim doar la noi și nu la toți, nu la fotbalul românesc”, a dezvăluit Rădoi, marți, la Digi Sport.

De altfel, planul pus la cale de fostul căpitan din Ghencea și conducerea Federației Române de Fotbal nu include o plecare a lui Rădoi după turneul final din Italia și San Marino, ci continuitate: „Eu nu am vrut să vorbesc despre aceste detalii, pentru că cel mai important era să ne calificăm. Dar, da, când am semnat a fost vorba ca eu să fiu aici și la următoarea campanie de calificare”, a mai punctat tânărul selecționer.
 

 

Publicat: 23 10. 2018, 19:54
Actualizat: 23 10. 2018, 19:55