Diagnostic la echipa națională, în plină euforie: de la cap ni se trag toate! Analiză incomodă de Gabriel Berceanu
După 8 meciuri din această campanie, calup încheiat de victoria cu Andorra, e momentul să aducem oglinda, înaintea probei finale cu Israel și Elveția. Din fericire, acum, rostul oglinzii pentru echipa națională pe final de an e să… ne privim. În ultimele calificări, când o aduceam spre cap la început de iarnă, testam doar dacă și cât mai răsuflăm în preliminarii.
Echipa națională. Ține cineva oglinda, ne apucăm?
Pentru că boala noastră e departe de firesc, începem cu diagnosticul. Cum altfel, când suntem naționala care nici meci n-a pierdut, dar nici sărbătoare n-a avut? Deși e liderul grupei, cu meci în plus?
Ei bine, de la cap ni se trag toate.
Să o rostim noduros, ca să pătrundă. Mental, presiune, provocare psihologică, declinați după sensibilități și contexte!
Noi nu avem azi valoarea, individuală sau ca echipă, pentru a câștiga meciuri doar din diferența de valoare față de adversar. Față de niciun adversar!
Dar nici atât de slabi nu suntem încât să ne liniștim.
Capul nostru în perspectivă tricoloră e pe algoritm de păcănele. Uneori, “ne dă” cu 10 lei. Vezi remiza din Elveția. Alteori, băgăm nevrotici pensii, alocații, speranțe și ajutoare de șomaj. Și degeaba. Cazul Belarus.
Ține cineva oglinda, ne apucăm?
Putem încurca pe oricine și claca oricând. Ceva minunat și îngrozitor.
Am făcut 2-2 în deplasare cu o națională de Mondial, dând peste cap toate cotele Universului “la live”, din 3 șuturi pe poartă. Și am rupt tricoul de pe noi după Belarus, cu 75 de atacuri fără gol!
Echipa națională a avut porțiuni de meci foarte bune care se uită repede în această campanie, dar și sferturi de oră cu mâinile bâjbâind prin punga de-un leu între calmante. Cum facem “ambele faze” dacă nu suntem foarte buni, dar nici “praf”?
Există un reglaj al așteptărilor care ne depășește. Din așteptările jucătorilor, ale noastre, ale oamenilor de fotbal înfipți, cei mai mulți, pe eșafodul public doar în sulița propriului interes mercantil. Așteptările înjunghie carnea de miel obosit a acestui grup tricolor.
Ce știe Edi Iordănescu
Nu sunt ei suficient de rezistenți mental, nu? Poate. Ar fi fost, dar i-a vlăguit constanța eșecurilor, cu naționala și pe la cluburi? Foarte probabil.
Când vin așteptările, tremură “gladiolele” la echipa națională. Când nu, suntem… dați naibii.
- La 2-0 cu Belarus, ne-am trezit stăpânii lumii, jucătorii simțeau din teren că sunt aproape să răspundă, după amar de vreme, cu ceva bun la așteptări. S-a făcut 2-1 și crisparea, teama de succes, bâjbâiala în propria jumătate, toate s-au revărsat hohotitor.
- Am mers în Kosovo, cu 6 puncte strânse, chinuiți de așteptările devenite aproape tangibile: se poate! Dacă nu acum, la grupa asta, după start perfect etc. Am luptat chinuit, departe de așteptări.
- Cu Elveția, la trei zile după îndârjirea de la Priștina, creatorii așteptărilor proiectau măcel. După 45 de minute, mirosea a carne arsă. Nimeni nu se mai aștepta la ceva bun! Și… am fost dați naibii!
- Cu Israel, la București, a revenit jungherul așteptărilor. Ne-am întors la reacția noastră deja clasică. Am avut 1-0, dar am capotat. Cu Kosovo, dezamăgirea de la Israel a rotunjit așteptările. Și-am putut iar să scoatem capul!
Edi Iordănescu știe că putem încurca pe oricine. De aceea a acceptat mandatul. Și știe acum și că putem claca oricând. De-acea trimite mesaje inclusiv în spațiul public de responsabilitate înainte de Belarus, de-aceea tace când e luat peste picior pe subiectul acesta.
Iar treaba asta cu așteptările e argument și pentru simptomele dinaintea lui. Am jucat bine cu Germania acasă și în deplasare, cu Rădoi pe bancă, pentru că toți se așteptau să luăm “șapte”. Când am jucat baraj de EURO în Islanda sau când trebuia doar să-i învingem la București, cu presiunea așteptărilor pe umeri… Dumnezeu cu mila!
Nu avem diferențe de valoare în circuit. Ci doar de stare.
Când Edi Iordănescu a alcătuit prima listă largă de tricolori pe care urma să se bazeze în drumul său la echipa națională, privind spre cele 50 și ceva de nume, grupate pe posturi, pun pariu că una din primele reacții a fost: poți pune aproape orice variantă.
Așa gândește și Brazilia, aici ne aflăm și noi. Ca să zâmbim prin lacrimi. Nu avem diferențe de valoare uriașe între jucătorii eligibili la națională, pe același post. Fix la acest moment, exceptându-l pe Nicolae Stanciu, care trage deseori și la propriu echipa după el pe teren, orice fotbalist poate fi înlocuit în echipa de start a României cu rezerva sau rezervele lui din lot!
Pe genunchii acestei realități, doar diferențele de stare mentală ale jucătorilor în preajma partidelor, de reacție la așteptări, fac să producem binele sau să clacăm.
Mai bine ne dăm viața încercând, decât să ne-o ia alții
Fără spirit, unitate, coeziune și sacrificiu, eram MORȚI în această grupă, considerată atât de slabă! Iar cuvintele astea, care sunt greu de înghițit fără bănuieli de propagandă, pe care Iordănescu se tot încăpățânează să le rostească și pe care jucătorii chiar le simt azi la națională, sunt tocmai dramul de rețetă în baza căreia ne ducem zilele neînvinși, cu toate cele de mai sus clocotind prin organe.
Iordănescu a înțeles asta și a înțeles repede: fără staruri, fără mentalitate de învingători construită pe calificări recente, fără lideri, fără echilibru psihic, n-avem nicio șansă. Putem ceva doar dacă ne mușcăm orgoliile și ne punem spate-n spate.
Cum ar veni: mai bine să ne dăm viața fără regrete, încercând ceva, decât să ne-o ia alții. Asta se vede în teren. E marele câștig.
Paradoxul mamei lui de fotbal…
De la cap ni se trag toate, pentru că altfel nici nu ai putea explica paradoxul numărul 3424821 din viața tricolorilor: noi nu avem resurse fizice pentru două meciuri în trei zile, nu suntem obișnuiți nici la cluburi cu acest ritm, dar… cel mai bun meci al nostru e totdeauna al doilea la fiecare acțiune!
- Victoria cu Belarus, 2-1, a adus poate cea mai bună primă repriză din aceste preliminarii, după un 2-0 mai degrabă chinuit în Andorra
- Am scos 2-2 în Elveția după un meci de mare sacrificiu, în continuarea unui 0-0 dezolant, încrâncenare și-atât, la Priștina
- Am învins cu 2-0 Kosovo la București după un 1-1 cu Israel, partida din care ne puteam lansa tare de tot spre EURO, fără dubii
- Acum, învingem Andorra cu golurile lui Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin și Coman după ce ghinionul ne-a luat la palme la Budapesta, că prea mult noroc am produs cu perseverența noastră!
Să nu vă așteptați la vreo soluție acum, aici. Dacă aveam, nu mai sufeream nici eu alături de națională. Nu mă pricep. Nu vedeți că pe marginea acestei oglinzi mâinile noastre sunt una lângă alta?