Intrat prin transmisiune telefonică în ediția de vineri, 8 septembrie, a emisiunii ProSport Live, Ciprian Marica a rememorat perioada în care el evolua la echipa națională și era antrenat de Victor Pițurcă. Marica a spus care este principala diferență dintre fostul selecționer, cel care a dus România la Euro 2000 și 2008, și actualul, respectiv Edi Iordănescu.
Ciprian Marica, unul dintre cei mai buni marcatori din istoria echipei naționale, așteaptă cu nerăbdare meciurile României cu Israel și Kosovo, din preliminariile Euro 2024, dueluri în urma cărora „tricolorii” speră să își sporească semnificativ șansele cu privire la calificare.
Marica a analizat cele două partide și a evidențiat un capitol la care jucătorii antrenați de Edi Iordănescu ar trebui să se autodepășească. Este vorba despre cel fizic, unde fostul mare atacant spune că fotbaliștii români din actuala generație suferă vizibil:
„Vreau să vorbesc de partea fizică, acest handicap psihic. Permanent suntem cei care stăm mai mult pe jos, pierdem dueluri 1 la 1, ne plângem că jucăm la 3 zile. Lucrurile astea le cunoaștem de ceva timp și trebuie să vedem ce facem să nu mai fim noi ăia mai slabi”, a precizat Marica, la ProSport Live.
În continuare, Ciprian Marica și-a mutat atenția către selecționer și a rememorat perioada în care el era pregătit la echipa națională de Victor Pițurcă.
Pițurcă a dus România la Euro 2000 și 2008, iar Marica spune despre el că avea un atu care lui Edi Iordănescu îi lipsește:
„Sunt jucători, cum am fost și eu, mă motivăm foarte bine când eram la echipa națională. Aveam un sentiment aparte când jucam sub tricolor. Mai e o chestie, cum îl simți pe jucător. Trebuie să îi dăm aici domnului Victor Pițurcă meritul, avea flerul de a-i simți pe jucători în momentele lor.
Simțea domnul Victor Pițurcă, avea acest atu. Azi, găsim din ce în ce mai greu acest atu la selectioneri. La echipa națională, să fim serioși, nu ești antrenor, ci selectioner. Trebuie să fii inspirat în a-i selecta pe cei mai în formă și de a-i face să joace bine împreună, bazându-te pe inspirație și ochi”, a declarat Ciprian Marica, la ProSport Live.
9 septembrie 2023
12 septembrie 2023
12 octombrie 2023
15 octombrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER