Despre Dinamo nu prea mai e nimic de spus. Nimic în plus față de ce se întâmpla ieri, alaltăieri sau acum zece ani. Suporterii roș-albilor par prinși într-o buclă a timpului: se trezesc în fiecare dimineață pentru a retrăi aceleași evenimente, repetate la nesfârșit cu aceeași intensitate și marcate de același final dramatic. Criza este eternă, cauzele – identice, nici măcar personajele nu diferă. Antrenorul Ion Marin a fugit ieri în zori din cantonament, după o ceartă cu jucătorii, imediat după ce echipa ajunsese la București acoperită de „gloria” unei bătăi istorice pe care i-o administraseră turcii de la Galatasaray. În așteptarea lui Ioan Andone, președintele Cristi Borcea apelează la „soluții interne”. Se vorbește de Cornel Dinu, Costel Orac sau Cornel Țălnar.
Oamenii au obosit să afle că Borcea se bagă peste antrenor la echipă, că nu sunt bani, că jucătorii se dreg prin cârciumi înainte și după meciuri, că impresarii își bagă fotbaliștii în primul unsprezece, că „soluția cea mai bună e Cornel Dinu”, că nu există niciun plan de viitor și nici oameni capabili să-l creioneze. Toate astea au fost, la vremea lor, senzaționale. Prin repetabilitate, până și senzaționalul își pierde însă substanța. Fanii dinamoviștilor s-au acomodat cu răul. Treptat, a dispărut până și capacitatea de a se mai indigna. A mai rămas, poate, doar uimirea de a vedea cum pot niște oameni să repete la nesfârșit aceleași greșeli.
Într-un experiment, pe Discovery, erau prezentate mai multe specii marine obligate să parcurgă, în fiecare zi, același traseu pentru a ajunge la hrană. Unele animale găseau drumul din ce în ce mai repede, cu fiecare drum făcut în plus. Altele erau egale cu ele însele, bâjbâind, după o lună, la fel ca în prima zi. Diferența o făcea capacitatea de a învăța.
Vi se pare că șefii clubului Dinamo, după un deceniu de experimente, pot parcurge acum mai repede drumul spre ieșirea din criză?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER