Dinamoviști din bucla timpului**

Despre Dinamo nu prea mai e nimic de spus. Nimic în plus față de
ce se întâmpla ieri, alaltăieri sau acum zece ani. Suporterii
roș-albilor par prinși într-o buclă a timpului: se trezesc în
fiecare dimineață pentru a retrăi aceleași evenimente, repetate la
nesfârșit cu aceeași intensitate și marcate de același final
dramatic. Criza este eternă, cauzele – identice, nici măcar
personajele nu diferă. Antrenorul Ion Marin a fugit ieri în zori
din cantonament, după o ceartă cu jucătorii, imediat după ce echipa
ajunsese la București acoperită de „gloria” unei bătăi istorice pe
care i-o administraseră turcii de la Galatasaray. În așteptarea lui
Ioan Andone, președintele Cristi Borcea apelează la „soluții
interne”. Se vorbește de Cornel Dinu, Costel Orac sau Cornel
Țălnar.

Oamenii au obosit să afle că Borcea se bagă peste antrenor la
echipă, că nu sunt bani, că jucătorii se dreg prin cârciumi înainte
și după meciuri, că impresarii își bagă fotbaliștii în primul
unsprezece, că „soluția cea mai bună e Cornel Dinu”, că nu există
niciun plan de viitor și nici oameni capabili să-l creioneze. Toate
astea au fost, la vremea lor, senzaționale. Prin repetabilitate,
până și senzaționalul își pierde însă substanța. Fanii
dinamoviștilor s-au acomodat cu răul. Treptat, a dispărut până și
capacitatea de a se mai indigna. A mai rămas, poate, doar uimirea
de a vedea cum pot niște oameni să repete la nesfârșit aceleași
greșeli.

Într-un experiment, pe Discovery, erau prezentate mai multe
specii marine obligate să parcurgă, în fiecare zi, același traseu
pentru a ajunge la hrană. Unele animale găseau drumul din ce în ce
mai repede, cu fiecare drum făcut în plus. Altele erau egale cu ele
însele, bâjbâind, după o lună, la fel ca în prima zi. Diferența o
făcea capacitatea de a învăța.

Vi se pare că șefii clubului Dinamo, după un deceniu de
experimente, pot parcurge acum mai repede drumul spre ieșirea din
criză?