Fostul oficial al Rapidului, Dinu Gheorghe, a declarat în direct la ProSport Live că toate speranțele României pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022 stă în meciul cu Armenia.
Totodată, fostul oficial al formației din Giulești și-a adus aminte de atmosfera fabuloasă de pe stadionul din Hamburg pe care naționala lui Mirel Rădoi va juca meciul cu Germania.
Dinu Gheorghe a mai făcut, în direct, mai multe calcule prin care a arătat cum poate România să ajungă la Mondiale.
România joacă cu Germania pe 8 octombrie, iar meciul cu Armenia se va desfășura peste 3 zile, pe 11 octombrie.
„Toate speranțele se leagă de jocul cu Armenia. Ar fi o suspriză fantastică dacă am reuși măcar un joc egal, pentru moralul echipei. Sau, poftim, să pierdem ca la București cu 1-0 de luptă și să arătăm că putem. Important e meciul cu Armenia, acolo ne jucăm șansa pentru locul 2.
Volksparkstadion din Hamburg (n. red. – Rapid a jucat acolo în 2005)… E urât dacă ești adversar. Nu știu la echipa națională ce presiune fac suporterii, dar la Hamburg atunci te uitai la joc și te omora tribuna, îți lua mințile. O peluză fantastică. Erau doi dirijori pe care îi plimbau cu o macara de la un colț la altul al terenului. Un infern!”, a transmis Dinu Gheorghe la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER