Direct la spital
La finalul meciului, apărătorul de 33 de ani a făcut un anunț șoc: confruntarea de miercuri, 1 aprilie, cu austriecii, este ultima pentru el în tricoul României. Și nu este o păcăleală.
Aseară, la Constanța, Cosmin Contra a fost unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Pițurcă. Meciul cu sârbii a fost unul dur, iar jucătorul lui Getafe avea să afle acest lucru spre finalul disputei.
După un duel a căzut sprijinindu-se în mână, iar încheietura a cedat. La prima vedere a fost vorba despre o luxație, medicii echipei naționale bandajându-i zona afectată cu o fașă elastică. La final, fundașul dreapta a efectuat o radiografie la spitalul din Constanța, aceasta relevând o fisură. Azi se va decide dacă va putea evolua sau nu cu austriecii. Revenit la stadion, Guriță a punctat: „Echipa Serbiei nu merita să câștige. Ne-am bătut singuri, de aceea e și mai mare dezamăgirea. Ei au dat două goluri norocoase și acest lucru ne-a tăiat mult din elan”. După care a făcut un anunț exploziv. „După meciul cu Austria mă voi retrage de la echipa națională, trebuie să fac loc jucătorilor mai tineri”, a spus fotbalistul de 33 de ani. De fapt, Contra nu a făcut decât să confirme ceea ce anunțase înaintea întâlnirii cu sârbii: „Am 13 ani la echipa națională și îmi ajunge”.
Â
Mutu a fost lovit la coaste
Duritatea elevilor lui Antic a resimțit-o din plin și Adi Mutu. Pe parcursul meciului a fost surpins de mai multe ori de camerele tv atunci când ducea mâna la coaste, iar pe fața sa se puteau observa grimase. „A fost un joc bărbătesc, dar mă bucură că nu am fost mai prejos ca atitudine decât adversarul, iar ăsta e aspectul pozitiv după această înfrângere. Mă doare mai mult faptul că am pierdut punctele cu sârbii decât durerea fizică”, a spus Mutu.
"Ne-am bătut singuri. Chiar dacă batem în Austria, va fi foarte greu să ne calificăm. Nu mai depindem de noi. După meciul de miercuri mă retrag, le las locul tinerilor. Am promis că atunci când nu vom mai avea șanse voi renunța la echipa națională", Cosmin Contra, fundaș România