Fundașul Bogdan Vătăjelu, în vârstă de 23 de ani, nu crede că transferul său la formația Sparta Praga reprezintă o lovitură pentru selecționerul echipei naționale a României, Christoph Daum.
„Nu mă gândesc că este o palmă dată, ci o încununare a muncii pe care am început-o de la cinci ani. Acest transfer nu trebuie să dea o palmă nimănui, mai ales că acum începe greul și după aceea mă voi gândi la echipa națională. Până mă voi lăsa de fotbal, voi fi cu gândul la echipa națională. Pentru mine este un vis să fiu la națională. Este cel mai frumos lucru care mi se poate întâmpla în viitorul apropiat și sper ca visul meu să se împlinească”, a declarat Vătăjelu, într-o conferință de presă.
Noul fundaș al echipei Sparta Praga nu a debutat încă într-un meci oficial la echipa națională a României. Singurele partide în care Vătăjelu a evoluat la prima reprezentativă au fost în mandatul lui Anghel Iordănescu, amicalele din 2015 cu Bulgaria și Moldova
Clubul ceh Sparta Praga a anunțat, marți, transferul fundașului stânga Bogdan Vătăjelu. Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, CS Universitatea Craiova a primit 1,3 milioane de euro în schimbul jucătorului adus, în 2014, de la Metalul Reșița, în schimbul sumei de 250.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER