Discurs fair-play al selecționerului sârb: „Felicit echipa României!”. Ce a spus despre faza penalty-ului ratat de Tadic

România și Serbia au remizat, 0-0 pe Arena Națională, în etapa a patra din Liga Națiunilor. Sârbii au dominat partida, în special în repriza secundă când tricolorii au jucat cu un om mai puțin, după eliminarea lui Gabi Tamaș. Selecționerul Mladen Krstajic e mulțumit de jocul echipei sale, chiar dacă Dusan Tadic a ratat o lovitură de la 11 metri în finalul primei părți.

„Aș vrea să felicit echipa României pentru jocul făcut astăzi. A fost un meci dificil, pentru că echipa noastră este în dezvoltare. Dar sunt mulțumit de jocul nostru, pentru că am fost tot timpul în atac. E adevărat că nu am reușit să înscriem din păcate, dar nu pot decât să felicit jucătorii pentru evoluția lor. Am dominat, jucătorii s-au străduit.

Pe Tadic nu pot decât să-l felicit. E adevărat, a fost o situație neplăcută la acel 11 metri, dar a făcut ca și ceilalți jucători un joc foarte bun”, a spus Krstajic.

El a precizat că sârbii sunt optimiști în ceea ce privește câștigarea grupei. „Suntem optimiști, chiar dacă mai avem un meci cu Muntenegru. Dar trebuie să ținem cont că suntem pe primul loc în clasament”.

În Liga C, Grupa 4, din care fac parte România și Serbia, tot duminică, de la ora 21:45 se va disputa meciul Lituania – Muntenegru.

Publicat: 14 10. 2018, 22:19
Actualizat: 14 10. 2018, 22:20