Florin Niță, mesaj care nu lasă loc de interpretări: „Va fi foarte greu, un meci urât! Să arătăm că a fost un accident!”
România a câștigat primul meci din cadrul Ligii Națiunilor, împotriva Finlandei, scor 1-0, pe Stadionul Giulești.
Chiar dacă Nicușor Bancu a adus victoria, marcând sigurul gol al partidei, omul meciului a fost desemnat Florin Niță, datorită paradelor senzaționale.
La interviul de la finalul partidei contra nordicilor, goalkeeper-ul naționalei României a ținut să mulțumească întregii echipe pentru jocul prestat.
Florin Niță: „Am arătat că suntem caractere și că suntem o echipă unită”
În minutul 51, Florin Niță a avut o paradă superbă la șutul atacantului finlandez Joel Pohanpalo, fiind lăudat chiar și de selecționerul adversarilor.
Portarul naționalei a vorbit și despre meciul de marți cu Muntenegru, declarând că dacă echipa va avea aceeași motivație se vor impune fără probleme.
„Vreau să mulțumesc întregii echipe, toți am arătat că suntem caractere și că suntem o echipă unită și am arătat că putem să trecem peste perioada mai puțin bună.
Contează mai puțin paradat, contează cele trei punte. Sunt foarte fericit că am arătat că suntem în stare să jucăm fotbal.
Îi mulțumesc că m-a lăudat (n.r. selecționerul Finlandei) sper să am o prestație la fel de bună și în retur să-l mai impresionez o dată.
Presiunea este la fiecare meci, dar cum am spus ne-am unit și am înțeles că trebuie să fim mai concentrați. S-a văzut că astăzi am avut o altfel de determinare. Important este că ne-am montat pentru acest meci și era foarte important să câștigăm.
Meciul cu Muntenegru va fi foarte greu, un meci urât, dar trebuie să ne concentrăm și să arătăm că la ei a fost un accident. Îmi doresc să jucăm mereu bine, pentru că știu că avem jucători de calitate”, a spus Florin Niță la finalul partidei.