Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că DNA investighează modul în care Victor Pițurcă a plecat de la echipa națională. Fostul selecționer a demisionat pe 16 octombrie 2014, dar conform contractului semnat cu Federația Română de Fotbal acesta ar fi trebuit să plătească 500.000 de euro în eventualitatea în care își dă demisia de la conducerea primei reprezentative.
Burleanu spune că DNA a fost sesizată de un grup de suporteri ai Universității Craiova care acuză că președintele FRF „și-ar fi folosit autoritatea în scopul obținerii de foloase necuvenite de către Victor Pițurcă”. Burleanu a precizat că deocamdată n-a fost chemat la DNA pentru a da vreo declarație, dar este informat că a început o anchetă.
„Nu am fost chemat la FRF, dar știu că DNA investighează plecarea lui Victor Pițurcă. Nu am mai multe informații”, a declarat Răzvan Burleanu la DigiSport.
Mai exact, cei care care au depus plângerea îl acuză pe președintele FRF că a încheiat un acord de reziliere a contractului cu Victor Pițurcă fără a avea aprobarea Comitetului Executiv al FRF.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, la 27 octombrie 2014, că FRF nu a fost prejudiciată prin încetarea contractului cu Victor Pițurcă, precizând că renunțarea la clauza de reziliere de 500.000 de euro a fost și în „interesul fotbalului românesc”. „Dacă ați avea cunoștințe juridice, prejudiciu nu poate să fie decât estimat și nu poate fi stabilit decât de o instanță. În niciun caz federația nu a fost prejudiciată în nuanța pe care dumneavoastră ați dorit să o introduceți. Vă asigur că toate procedurile în ceea ce privește rezilierea contractului cu Victor Pițurcă s-au respectat. Această reziliere este în interesul domnului Pițurcă, dar și în interesul fotbalului românesc”, spunea președintele FRF.
Victor Pițurcă a ales să plece de la cârma naționalei pe 16 octombrie 2014, fostul selecționer semnând un contract cu gruparea saudită Al Ittihad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER