Avertisment pentru Adrian Mutu, înainte să preia echipa națională: „Mentalitatea o are, dar nu are experiență!”
Dorin Goian (41 de ani), fostul fundaș central al Stelei și al echipei naționale de fotbal a României, a vorbit despre posibilitatea ca Adrian Mutu (42 de ani) să devină noul selecționer al României, după plecarea lui Mirel Rădoi (40 de ani).
După ce Mirel Rădoi și-a încheiat contractul de selecționer, Federația Română de Fotbal a purtat discuții cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, însă toți au refuzat să preia prima reprezentativă.
Următorul pe lista președintelui Răzvan Burleanu ar fi Adrian Mutu, fostul selecționer al României U21 și ultima dată antrenor la FC U Craiova.
Dorin Goian, despre posibilitatea ca Adrian Mutu să preia echipa națională
Fost coechipier cu Adrian Mutu la echipa națională, Dorin Goian și-a exprimat susținerea pentru „Briliant”, însă a explicat să minusul acestuia ar fi precum în cazul lui Mirel Rădoi, lipsa de experiență.
„Trebuie să sperăm din nou la calificări. Şi lipsa selecţionerului e tot pe fondul că nivelul nu e foarte bun. Eu am fost cu Adi Mutu şi coechipier, şi adversar ca jucător, şi colegi la cursurile UEFA Pro. Am văzut antrenamente conduse de Adi Mutu, ştiu ce gândeşte.
Am văzut antrenamente foarte ok, mentalitatea o are, ştie ce înseamnă echipa naţională, dar este un antrenor cu nu prea multă experienţă. Trebuie să îl susţinem pe noul selecţioner, oricare ar fi el. Trebuie să fim conştienţi că munca unui antrenor e grea”, a spus Dorin Goian, potrivit Antena Sport.
„Ne tot învârtim în jurul cozii, dăm telefoane la Mircea Lucescu, Olăroiu… soluții imposibile. Acum, o să ajungem tot de unde am plecat. Trebuia să fie Mutu numit de la început. Mie îmi place Adi Mutu. Am colaborat cu el, am stat de vorbă, știe fotbal, e un fost mare internațional, un jucător important al naționalei României. De ce nu ar avea și el o șansă ca Rădoi care nu era cu nimic în plus față de el, la niciun capitol? Are o șansă a lui, poate mai mare decât Mirel Rădoi” – Marcel Pușcaș, director FC U Craiova și fost membru în Comisia Tehnică a FRF