Dorinel Munteanu l-a criticat dur pe Edi Iordănescu după ce naționala noastră a pierdut amicalul cu Grecia, disputat pe Stadionul Steaua, 0-1.
Echipa națională a României a fost învinsă de Grecia, în primul meci disputat sub comanda lui Edi Iordănescu. Selecționerul nu a scăpat de critici după această înfrângere, iar unul dintre cei mai acizi a fost Dorinel Munteanu.
Liderul de selecții la echipa națională a fost impresionat neplăcut de prestația „tricolorilor”, despre care spune că au evoluat haotic.
Selecționerul Edi Iordănescu nu a scăpat de criticile lui Dorinel Munteanu după ce reprezentativa noastră a pierdut amicalul cu Grecia.
Liderul de selecții al echipei naționale a României îl acuză pe selecționer că nu respectă posturile pe care jucătorii sunt obișnuiți să joace.
„Rezultatul nu a fost favorabil, deși în repriza a doua am fost peste adversar, dar haotic. Nu am avut organizare. Ceea ce nu trebuie să îi cerem lu Edi la primul meci. Vedem în continuare dezorganizare.
Este haotic. Totul e haotic. Jucătorii nu își respectă pozițiile pe care le au. Cariera de jucător e mai buna dacă e pusă în practică pe posturile lor. Sper să remedieze asta la următorul meci. La Real, Benzema și cu Vinicus sunt pe pozițiile lor. Noi avem soluții multe.
Toată lumea a vrut să atace. Au fost si debutanți.
O surpriză pentru mine a fost Popescu. Trebuie să vină plusul, determinarea. Au fost lucruri bine. Au fost lucruri bune. Am văzut 7 jucatori pe faza ofensivă, mi-au dat încredere. Organizarea lasă de dorit. Eu nu il văd pe jucătorul de la CFR Cluj închizător (n.r. Mihai Bordeianu). Nu înțeleg de ce antrenorii nu se bazează pe un sistem care ne avantajează”, a declarat Dorinel Munteanu, conform Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER