Douăsprezece persoane amendate la meciul România-Franța

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că la meciul România – Franța au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru 12 persoane identificate că vindeau bilete la suprapreț și obiecte promoționale.

Astfel, două persoane au fost amendate cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei pentru cumpărarea de bilete în scopul vânzării acestora la suprapreț. Alte zece persoane au fost sancționate conform Legii 12/1990 pentru comerț efectuat fără act de proveniența a mărfii.

Unei alte persoane i s-a întocmit actele premergătoare începerii urmării penale pentru port ilegal de armă albă. Acesta a fost descoperit pe timpul afluirii suporterilor în stadion.

Cu două ore înainte de începerea partidei, biletele pentru meciul România – Franța se vindeau pe piața neagră cu prețuri cuprinse între 200 și 400 de lei. Astfel, speculanții aflați pe Bulevardul Basarabia, în zona Arenei Naționale, vindeau un bilet la Tribuna a II-a cu 250-400 de lei (preț oficial 100 sau 150 de lei), iar la Peluza Sud 200 de lei (preț 50 sau 70 de lei). Speculanții vindeau nestingheriți bilete deși în zonă se aflau forțe de ordine.

Speculanții s-au aflat în zona Arenei Naționale încă de dimineață, când cereau pentru biletele de la peluze, de 50 și 70 de lei, sume cuprinse între 130 și 150 de lei.

Biletele la România – Franța s-au vândut numai pe Internet, iar o persoană putea achiziționa numai două tichete. Luni, când mai erau disponibile câteva mii de bilete, numeroși suporteri au luat cu asalt sediul firmei care le distribuie, formând cozi la intrarea acestuia.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 09. 2011, 00:02
Actualizat: 07 09. 2011, 00:03