DRUMUL SPRE EURO 2012! **A.M.R 938 DE ZILE
Sperăm ca meciul pe care îl jucăm astăzi în Polonia să fie doar
avanpremiera pentru ceea ce se va întâmpla în 2012.
Peste doi ani și jumătate, pe 9 iunie, stadionul național aflat
în construcție în capitala Poloniei va găzdui meciul de deschidere
al Campionatului European.
Pentru ca steagul României să fie prezent la ceremonia de
deschidere, avem de parcurs un drum care pare din ce în ce mai
greu. Vom avea 20 de meciuri, din care zece oficiale. Răzvan
Lucescu trebuie să definitiveze un lot din vreo 50 de jucători pe
care îi are în gând și să-i obișnuiască să joace acasă pe un
stadion modern, la standarde europene. Dacă nu cumva un posibil nou
șef al FRF va schimba strategia (a se citi selecționerul). ProSport
vă prezintă bornele cele mai importante ale drumului spre Euro
2012.
Euro 2012 este singurul lucru la care mă
gândesc
Răzvan Lucescu, selecționer
1. Pe 7 februarie aflăm
adversarii
Tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2012 va avea loc anul
viitor, pe 7 februarie. Vor fi șase grupe cu câte șase echipe și
trei cu câte cinci echipe. Locul întâi se califică direct, împreună
cu o echipă de pe locul secund, celelalte opt jucând baraj pentru
alte patru locuri. În ultimul moment am prins urna a doua pentru
tragerea la sorți a preliminariilor.
Adversarul greu se va alege dintre: Spania, Germania, Olanda,
Italia, Anglia, Croația, Rusia, Franța și Portugalia
2. Vom juca 20 de meciuri
Până la turneul final, FIFA a lăsat 20 de date pentru jocuri
amicale și oficiale. Șase sunt pentru amicale, din care unul e
stabilit deja, pe 3 martie, cu Israel. În rest, mai avem în 2010 pe
11 august și 17 noiembrie, pe 10 august 2011 și 29 februarie 2012.
În plus, se ia în calcul varianta unei reuniri măcar a lotului
divizionar cel puțin luna viitoare, între 18 și 24 decembrie.
Datele pentru oficiale sunt 14, dar cum maximum zece jocuri vor fi
în grupe, rămân alte cel puțin patru pentru amicale. Anul viitor: 4
și 8 septemrie; 9 și 13 octombrie. În 2011: 4 și 8 iunie, 3 și 7
septembrie, 8 și 12 octombrie, 12 și 16 noiembrie.
3. Medie de vârstă 30 de ani la turneul
final?
Răzvan Lucescu trebuie să ia serios în calcul întinerirea lotului.
Până acum a convocat 32 de jucători, 20 din campionatul intern.
Media de vârstă a celor convocați acum cu Polonia se apropie de 28
de ani și e greu de
crezut că putem să abordăm Euro 2012 cu o medie de vârstă de 30 de
ani, adică jucători chiar la 32-33 de ani! Prima opțiune pentru
„întinerire” este, logic, naționala de tineret. Deocamdată,
principalele ținte ale lui Răzvan Lucescu de acolo par a fi:
Dănănae, Torje, Alexe, Andrei Ionescu, Bicfalvi, Hora, Pârvulescu,
Sburlea, Ioniță, Liviu Ganea și Alibec.
12 jucători din actualul lot convocat vor avea peste 30 de ani la
Euro 2012
Dani Coman este cel mai „bătrân” jucător din actualul lot
4.Cât vor conta alegerile
FRF?
O influență mai mică sau mai mare ar putea avea pentru națională
și posibila schimbare de la FRF. În aprilie 2010 vor avea loc
alegeri. Mircea Sandu (foto) este în continuare favorit, dar pare
că a pierdut din electorat. Mai mult, problemele de sănătate i-ar
putea da peste cap planurile profesionale. O schimbare la vârful
FRF ar avea, măcar teoretic, influență și asupra strategiei echipei
naționale, primul obiect de activitate al forului. În special
susținerea lui Răzvan Lucescu poate căpăta altă turnură dacă se
schimbă șeful FRF, iar viitorul conducător ar fi mai apropiat de
cei care-l contestă pe actualul selecționer.
5. Vom avea stadion! inaugurare la
ordin
Probabil. Dacă nu se împotmolește construcția – ceea ce n-ar fi
chiar o minune în România și în criză economică – noul stadion
național (foto) va elimina eterna problemă a gazonului. Va deveni
alegerea firească mai ales pentru meciurile importante, nu ne vom
mai putea plânge de condiții, dar nici nu vom mai putea folosi
tactic „arma” gazonului prost. Obligația de a juca în București are
însă și o parte proastă, suporterii tot mai distanți față de
națională, dar măcar terenul va fi „neutru”.
Inaugurarea tehnică a noului stadion Național nu se va face la
amicalul de gală al echipei noastre naționale cu Anglia, Brazilia
sau Argentina, așa cum s-a intenționat, ci într-un mod mai inedit.
Astfel, la finalizarea lucrărilor se va efectua o probă de
rezistență, urmând să se organizeze un eveniment al… poliției sau
al armatei, pentru ca arena să fie populată cu 50.000 de polițiști
și militari pentru proba de rezistență a tribunelor.