Duckadam a deschis catalogul înainte de EURO: „Naționala merită nota 4! Dacă vrem să fim realiști!”
This browser does not support the video element.
Helmuth Duckadam a analizat prestația echipei naționale atât în campania de calificare, cât și în meciurile amicale din ultima perioadă și a tras o concluzie pesimistă: România nu primește notă de trecere.
Fostul mare portar al Stelei este de părere că actuala echipa reprezentativă ar avea mari probleme și în preliminariile UEFA Champions League.
„Keșeru n-ar trebui să lipsească. A dat acel gol foarte important cu Feroe, de la Ploiești, plus că are experiență internațională față de Alibec, spre exemplu. Cred că alegerea dificilă va fi la Maxim.
Dacă ar fi să dau o notă națională, ar fi nota 4, dacă vrem să fim realiști. Haideți să ne amintim cum ne-am calificat. Grecia n-a contat, pe Feroe i-am bătut greu, cu Irlanda am scos un egal muncit. Valoarea echipei naționalei nu este cea pe care ne-o dorim. Cred că această echipă națională nu s-ar califica în grupele UEFA Champions League. Va fi foarte greu să trecem de grupe la EURO, jucătorii trebuie să se autodepășească”, a declarat Helmuth Duckadam la ProSport LIVE.
- Așteptăm comentariile și sugestiile voastre pe live@prosport.ro.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro