Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a făcut o serie de declarații incendiare despre absența lui Constantin Budescu de la echipa națională a României.
Constantin Budescu nu a fost convocat de Mirel Rădoi la echipa națională a României pentru debutul în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, iar Dumitru Dragomir îl înțelege pe selecționer și susține că nici el nu s-ar fi bazat pe serviciile fotbalistului de la Damac FC dacă era în locul acestuia.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal l-a ironizat pe Constantin Budescu și susține că fostul jucător al Astrei și FCSB-ului este la fel de gras ca și el, iar „la echipa națională, dacă nu faci cele două faze, nu poți să joci”.
„Nu l-aş fi convocat nici eu pe Budescu. Mi-a plăcut de el ca fotbalist, dar e gras ca mine, iar la echipa naţională, dacă nu faci cele două faze, nu poţi să joci. Eu am avut calitatea de prim-vicepreşedinte al FRF şi am stat în spatele a doi antrenori: Iordănescu şi Piţurcă. La ei dacă nu făceai faza a doua, nu jucai 5 minute.
Alergi până dă boala în tine, iar Budescu nu are cum să facă aşa ceva. Are o tehnică desavârşită, loveşte bine atât cu stângul, cât şi cu dreptul. Mai puţin cu stângul, dar cu dreptul dă formidabil. Însă la echipa naţională e altceva”, a spus Dumitru Dragomir pentru Telekom Sport.
Pe lângă Maccedonia de Nord, Germania și Armenia, echipa națională a României se va mai duela cu Islanda și Lichtenstein. La Campionatul Mondial din 2022 găzduit de Qatar se vor califica echipele de pe primul loc din grupe, iar locurile secunde vor disputa baraje.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER