Dumitru Dragomir se amuză pe seama generației de la echipa națională: „Ăstia nu ştiu nici să joace, nici să bea, nici să se distreze!”
Dumitru Dragomir (76 de ani) a comentat eșecul echipei naționale a României, care a pierdut cu 2-0 în Muntenegru.
Reprezentativa țării noastre a pășit cu stângul în Liga Națiunilor, fiind învinsă cu 2-0 în Muntenegru la primul meci oficial pentru selecționerul Edi Iordănescu.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir i-a ironizat pe „tricolorii” din ziua de astăzi, despre care spune că nu știu nici măcar să se distreze.
Dumitru Dragomir se amuză pe seama generației de la echipa națională
Fostul președinte al LPF Dumitru Dragomir a vorbit despre echipa națională a României, după 0-2 cu Muntenegru. El spune că pe timpuri erau fotbaliști care beau alcool și reușeau să joace la cel mai înalt nivel, spre deosebire de Chiricheș & Co, care nu sunt în stare nici măcar să se distreze.
„(n.r. Ar trebui dată jos milităria din pod?) Ce militărie, mă? Astea sunt nişte tâmpenii! Ce e asta, să dai milităria jos din pod? Ăstia care au şi personalitate, mai fac şi pe ai dracului, este normal, mai beau câte un pahar de vin. Uitaţi-vă ce fotbalişti am avut, care au şi băut, au şi jucat. Ăstia nu ştiu nici să joace, nici să bea, nici să se distreze. Nu au unde să înveţe. Învaţă pe calculator ei foarte bine.
Voi nu vă uitaţi cu cine jucăm? Dacă noi trăgeam la sorţi grupa asta, nu ştiam să alegem cele mai slabe echipe din Europa. Noi nu putem să batem Bosnia şi Muntenegru, amândouă au populaţie cât Bucureştiul. Asta este munca politică dusă de oamenii politici ai zilei. Se reflectă în munca de zi cu zi a politicului din ultimii 10 ani”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Pro Arena.
Următorul meci al României din Liga Națiunilor este programat marți, de la 21:45, în Bosnia și Herțegovina.